Opinii

Meseria de antrenor

• Scrisoarea săptămânii

Este bine ştiut că înainte de 1989, în afara serviciului de stat, plătit la fel de prost ca în zilele noastre, nu aveai voie să ai şi altă îndeletnicire. Era ca şi cum aduceai ofensă statului român, vezi doamne că nu te mulţumeai cu ceea ce îţi oferea. Raportându-ne la fotbal, observăm că mai toţi antrenorii noştri aleg să-şi desfăşoare activitatea la două echipe, incluzând aici şi eventualitatea în care lucrezi la copii şi juniori. Normal ar fi fost ca atunci când eşti angrenat la o echipă, fie ea de chiar de juniori, partea financiară să-ţi ofere liniştea de care ai nevoie. Nu se întâmplă acest lucru şi alegi soluţia de compromis, care de cele mai multe ori se lasă cu urmări (lipsa rezultatelor – demisia). Cu riscul de a greşi, eu zic că indiferent de ambiţia şi motivaţia care o ai, nu poţi să le faci pe toate la un nivel ridicat.

Deja la grupele de copii şi juniori părinţii au devenit foarte pretenţioşi şi curioşi să vadă dacă antrenorii chiar doresc cu adevărat să formeze sportivi de performanţă. Există riscul ca timpul lor să fie folosit disproporţionat, atenţia lor fiind îndreptată către sectorul din care vin bani mai mulţi.
Echipele serioase din Liga a IV-a au început să beneficieze de sprijinul unor antrenori bine pregătiţi, cu licenţe şi acest lucru nu face altceva decât să ridice din punct de vedere calitativ campionatul. Indicaţiile tactice de tot râsul vor mai dispărea, se vor confrunta o serie de antrenori care şi pe teren au dovedit că sunt oameni serioşi. Rămâne de văzut dacă la final vom avea, într-adevăr, o câştigătoare meritorie, un campionat corect şi încă o echipă promovată într-un eşalon superior – adevăratul barometru al campionatului. Deci pe de-o parte vom câştiga la nivelul Ligii a IV-a mai multă competenţă din partea antrenorilor, dar le-ar prinde bine şi aceste vorbe de duh: „Ori în căruţă, ori în teleguţă!”
Dănuţ OMEAG

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button