Nicolae Pătru, tratat ca un infractor
• Supărat foc pentru că joi s-a pus sigiliu pe uşa biroului său, liderul PRM Vâlcea atacă în toate direcţiile
Nicolae Pătru, liderul PRM Vâlcea, consideră că imaginea Consiliului Judeţean a avut foarte mult de suferit datorită scandalului generat pe marginea luptei pentru funcţia de vicepreşedinte al instituţiei. Supărat că joia trecută, o comisie de la Consiliul Judeţean a pus sigiliu pe uşa biroului său, peremistul a început să atace în toate direcţiile. Liderul PRM Vâlcea susţine că, de mai multă vreme este ţinta unor atacuri venite din partea celor care râvnesc la funcţia sa şi doresc să-l scoată din viaţa politică, pentru ca apoi „să-şi vadă liniştiţi de afacerile ilegale”. Pătru a atacat la Curtea de Apel Alba Iulia cererea de suspendare a sa din funcţie, iniţiată de Prefectura Vâlcea. Cauza s-a judecat pe data de 31 iulie, cererea sa fiind admisă.
Astfel, Partidul România Mare îşi menţine funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, iar Nicolae Pătru şi-a reintrat în atribuţii, cel puţin până la soluţionarea recursului de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie (programat pentru data de 7 noiembrie), declarat împotriva încheierii din 25.07.2007, în dosarul nr.804/75/2007 de pe rolul Curţii de apel Alba.
„Nu-i înţeleg de nicio culoare pe adversarii mei politici, domnul Frâncu şi ai lui, care vor neapărat această funcţie, deşi puteau s-o aibă de la începutul mandatului, pentru că au avut oferta, dar orgoliile de atunci îi caracterizează şi acum. Nu-i înţeleg nici pe colegii mei de la Consiliul Judeţean care joi s-au ocupat de sigilarea biroului meu. Toţi parcă sunt nişte păpuşi în mâna domnului Frâncu. Îi anunţ că au făcut nişte abuzuri pentru care vor fi sancţionaţi de legea penală. Săptămâna aceasta, când avocatul meu, Victor Stănculescu, se întoarce din concediu, vom face plângeri penale împotriva lor. Ei spuneau că mi-au sigilat biroul pentru că vroiau să facă inventarul, dar de ce să-l înceapă la mine în birou? În plus, puteau să vină cu lista cu bunuri şi să mă întrebe dacă lipseşte ceva. În cel mai rău caz, dacă lipsea ceva, mi se imputa. Ori acest mod de a trata pe cineva seamănă mai degrabă cu acela în care e tratat un infractor periculos, unul care face trafic de droguri sau arme”, a explicat Pătru. Pentru a nu le rămâne dator „rivalilor politici”, Pătru a lansat vinerea trecută o serie de acuze la adresa preşedintelui CJ Dumitru Buşe, celui de-al treilea vicepreşedinte, Cristi Buican, tânărului liberal Bogdan Pistol şi democratului Samoil Vâlcu. „Sunt semnale că, la Direcţia pentru Protecţia Copilului, bugetul este prost gestionat. Am primit lista cu firmele care au lucrat cu această instituţie. Nu vorbesc că unele demonstrează clare incompatibilităţi, că sunt consilieri judeţeni şi locali care au lucrat prin firmele lor cu această instituţie. Mă întrebam eu cum de stau tânărul Bogdan Pistol şi Cristi Buican toată ziua la biroul lor de la Jet Set şi le intră bani în cont fără să facă nimic. E normal dacă fac afaceri cu Direcţia pentru Protecţia Copilului. Tot apare şi numele domnului consilier Samoil Vâlcu. Mi se pare foarte grav, am vorbit şi cu domnul Frâncu, care mi-a confirmat că directorul lui de aici nu-l mai ascultă şi că s-a dat cu şeful Consiliului Judeţean. Nu eu sunt incompatibil, ci Buşe, pentru că el a făcut afaceri cu USG, unde acţionar este CET Govora, unitate sută la sută a Consiliului Judeţean. Ăştia sunt incompatibilii, nu eu, pentru că am făcut parte din ATOP, iar indemnizaţia am dat-o unor studenţi cu situaţie financiară dificilă. În perioada următoare voi produce dovezile pentru ce am afirmat. Eu am vrut să avem o atmosferă de lucru la CJ, dar alţii nu au dorit aşa ceva… După trei ani şi trei luni de mandat, la CJ nu s-a făcut nimic. Se vorbeşte în continuare de proiecte, de ce-o să facem. În loc să se facă ceva, ei se preocupă să-mi sigileze mie biroul, decizia fiind luată de Buşe şi Dirinea, două nulităţi care îşi bat joc de oamenii şi mint cu neruşinare!”, a acuzat Pătru.
Dumitru Buşe:
„Din punctul meu de vedere, Pătru este un produs expirat”
În replică la acuzaţiile peremistului, Dumitru Buşe a afirmat: „Nu aveam de gând să-i dau o replică lui Pătru, care din punctul meu de vedere este un produs expirat, dar pentru că s-a legat de activitatea în Consiliul Judeţean, vreau să fac câteva precizări. Mi se pare jenant din partea domnului Pătru să vorbească pe acest ton despre activitatea instituţiei pe care o conduc. Tocmai el, care nu ştiu cum a putut să semneze ştatul de plată ştiind că nu a mişcat un pai în această instituţie. Este şi normal să nu cunoască lucrurile bune făcute în Consiliul Judeţean în ultimii trei ani, pentru că dumnealui a avut alte preocupări decât să participe alături de noi la nenumăratele acţiuni cu care se poate mândri această instituţie. Pătru este un personaj care a făcut de râs judeţul nu doar din postura de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean ci şi din postura de senator. Nu trebuie să dau detalii dacă vă aduceţi aminte de perioada 1996-2004, interval în care a ocupat şi această funcţie”. La rândul său, Bogdan Pistol a precizat, extrem de amuzat: „Cred că domnul Pătru a vorbit la supărare. Îl respect prea mult pentru a-i răspunde. Lucrarea la care se referă a fost câştigată corect, în urma unei licitaţii, pe care chiar vă rog să o verificaţi. În plus, aş vrea să reamintesc faptul că nu sunt nici consilier judeţean, nici consilier local, deci nici chestiunea cu incompatibilitatea nu avea cum să mă vizeze pe mine”. Colegul său de partid, liberalul Cristi Buican, nu a dorit să dea niciun fel de răspuns afirmaţiilor liderului PRM Vâlcea, considerând că pur şi simplu nu are rost. „Nu sunt acţionar la firma la care se referea Nicolae Pătru. Probabil că cineva şi-a bătut joc de el dându-i o asemenea informaţie. Eu, în locul dânsului, aş verifica informaţiile primite înainte de a face aprecieri publice. Există riscul, ca şi acum, să se facă de râs!”, a subliniat Buican. Şi democratul Samoil Vâlcu spune că îl şochează acuzaţiile lui Pătru. „Fumigene de genul acesta putem da oricând, aşa, aiurea. Categoric vă pot spune că nu am făcut afaceri cu Direcţia pentru Protecţia Copilului. De ce nu-l întreabă domnul Pătru pe directorul de acolo? Pătru probabil că duce din nou lipsă de activitate şi caută modalităţi să iasă în faţă, de data asta cu nişte aberaţii”, a explicat viceliderul PD Vâlcea.