Primăria reînvie fotbalul din Brezoi
• autorităţile locale sunt hotărâte să readucă echipa Lotru în Liga a IV-a
Retrogradarea echipei FC Genesis în anonimatul Ligii a V-a pare a fi momentul de răscruce pentru fotbalul din Brezoi. Autorităţile locale au pus deja piciorul în prag, iar în această pauză competiţională vor să pună la punct bazele unei grupări pe care s-o sprijine şi pe care doresc s-o readucă în elita fotbalului judeţean. Astfel, noua grupare urmează să preia numele fostei echipe fanion a oraşului, Lotru Brezoi. Oficial, această titulatură de echipă a dispărut în 2004, după implicarea ca sponsor a omului de afaceri Nicolae Păun, moment din care s-a alăturat numelui şi sintagma Genesis. Prin măsurile fără precedent din această vară, primarul Elena Corotchi vrea să revoluţioneze fotbalul din Brezoi, astfel dorind probabil să-şi câştige şi alegătorii la alegerile locale din 2008.
FC Genesis are interdicţie să mai joace la Brezoi
Odată cu reapariţia acestei echipe Lotru Brezoi, autorităţile locale vor să scape definitiv şi de Dan Vârtopeanu, cel care în acte este preşedintele grupării FC Genesis Lotru Brezoi. De altfel, lui Vârtopeanu şi echipei pe care-o conduce i se va interzice să mai folosească baza sportivă, pe care va juca doar noua grupare sprijinită de Primăria Brezoi. Oficialităţile din Brezoi justifică decizia prin faptul că de mai bine de un an au stagnat lucrările la baza sportivă, iar aceasta a început să ajungă iarăşi în paragină. Astfel încât, pentru că nu s-au îndeplinit întocmai clauzele trecute în protocolul de concesionare încheiat în 2005, baza sportivă trebuie să revină iarăşi Primăriei, care va continua totodată şi lucrările de modernizare.
Nicolae CIUCESCU