Administratie

Şedinţă de exorcizare la Consiliul Judeţean

Pentru că Prea Sfinţia Sa Gherasim Cristea, episcop al Râmnicului, este plecat din localitate, a fost amânată sfinţirea celor două săli de şedinţe ale Consiliului Judeţean, intitulate pompos de şeful acestei instituţii, „Constantin Brâncoveanu” şi „Mircea cel Bătrân”. Şeful CJ, Dumitru Buşe îşi doreşte foarte mult să se sfinţească cele două săli, pentru alungarea spiritelor rele care bântuie instituţia. Deocamdată, Buşe nu a precizat care sunt acele duhuri, însă se pare că el se referea la situaţia nemaiîntâlnită în România, în care Consiliul Judeţean are trei vicepreşedinţi. O exorcizare similară a fost făcută şi la Primăria Râmnicului, în toamna anului trecut. Atunci, Mircia Gutău, proaspăt eliberat din penitenciar, a chemat un sobor de preoţi pentru a alunga spiritele rele din biroul său, responsabile, se pare, pentru toate necazurile sale cu DNA.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button