Diverse

De la Călimăneşti direct la „Police Cup”

La finele acestei luni, mai precis în perioada 22-28 iunie, la Praga (capitala Cehiei), se va desfăşura un inedit turneu de fotbal denumit cât se poate de sugestiv „Police Cup”. Întrecerea va fi organizată de poliţia din Italia, în colaborare cu cea din Praga. La această competiţie au fost invitate mai multe echipe de juniori din ţară. Printre norocoşii care au beneficiat de invitaţia organizatorilor se numără şi antrenorul Florin Angheluş, care va merge la Praga cu un grup de şase fotbalişti de la Călimăneşti. Despre participarea la turneul „Police Cup”, Florin Angheluş ne-a spus: „Am fost invitat împreună cu cei de la FC Argeş. Piteştenii vor merge cu 14 jucători, iar noi cu şase. Deocamdată, doar patru tineri fotbalişti talentaţi sunt siguri de prezenţa la Praga şi anume Florin Grecu, Alin Zgripcea, Ciprian Bârsilă şi Adrian Marinaş. În privinţa celorlalţi doi încă nu m-am hotărât”. (Ionuţ HEREŞEANU)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button