Politica

Becşenescu are şanse minime de a trece de votul pediştilor vâlceni

Intrat în Partidul Democrat pe uşa din dos, deputatul Dumitru Becşenescu a anunţat conducerea organizaţiei vâlcene că intenţionează să-şi desfăşoare activitatea în judeţul Vâlcea. Pentru aceasta, Becşenescu trebuie să treacă de votul democraţilor din Râmnicu Vâlcea, lucru puţn probabil dacă ţinem cont că în vara anului trecut tentativa sa de înscriere în organizaţia municipală a eşuat lamentabil, pediştii împotrivindu-se în număr foarte mare cererii sale de înscriere. Preşedintele PD Vâlcea, senatorul Dorel Jurcan, s-a arătat şi el destul de sceptic în privinţa şanselor fostului membru PC de a trece de furcile caudine ale organizaţiei municipale. Jurcan a recunoscut că părerile membrilor Biroului Politic Judeţean al PD sunt împărţite în ceea ce-l priveşte pe Becşenescu, dominând însă clar opinia celor care spun NU intrării acestuia în partid.

Motivele care-i fac pe democraţii din Vâlcea să nu vadă cu ochi buni înscrierea lui Becşenescu în partid ţin în primul rând de imaginea acestuia, care nu este deloc una favorabilă. Scandalurile în care a fost implicat numele deputatului şi care au ţinut multă vreme prima pagină a ziarelor locale reprezintă principalul argument pentru care Becşenescu este contestat.   O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button