„Minerii” din Berbeşti nu mai sperie pe nimeni
De la acel rezultat de egalitate cu Hidroelectra, totul pare să se fi năruit pentru trupa lui Vasile Ilinca. Nu doar că tinerii de la Minerul Berbeşti n-au mai reuşit să producă vreo surpriză în campionatul judeţean, de genul unei victorii pe terenul celor de la CSM II, însă acum nu mai au forţa nici măcar de a depăşi adversari pe care în alte condiţii nu-i luau prea mult în seamă. În această situaţie se regăseşte şi Cozia Rm. Vâlcea, echipă pe care „minerii” au întâlnit-o la Berbeşti în etapa recent disputată. Ieşiţi din cursa pentru promovare, nu doar că băieţilor lui Ilinca le-a pierit pofta de joc, însă nici ambiţie nu prea mai există în rândul lor.
Dovadă a acestui lucru este şi rezultatul, de 1-1 cu Cozia Rm. Vâlcea, rezultat consemnat la capătul unui meci pe care oaspeţii l-au condus la un moment dat. A fost 1-0 încă din minutul 15 al meciului, diferenţă ce s-a menţinut până la pauză. Au mai marcat şi gazdele, dar, spre nemulţumirea acestora, golul le-a fost anulat pentru off-side. Apoi „minerii” s-au tot chinuit să marcheze, însă mingea n-a intrat în plasă decât abia în minutul 80. Astfel s-a încheiat 1-1 între Minerul Berbeşti şi Cozia Rm. Vâlcea. „Pentru noi s-a terminat campionatul. Dar asta e, ne pregătim în această perioadă, ne gândim la o altă strategie pentru ca sezonul viitor să atacăm mai serios promovarea. Şi cu alţi bani, şi cu alte forţe. Totul va fi altfel pentru noi”, a mărturisit Mihai Manea, cel care se ocupă de problemele administrative ale echipei.