Politica

Ziua de 8 Martie, nou prilej pentru reproşuri între liberali şi primar

Liberalii nu se astâmpără nici măcar în Postul Paştelui şi-i arată din nou colţii primarului Mircia Gutău. Duminica trecută, deputatul Emilian Frâncu şi Ion Nicolae, candidatul PNL la funcţia de primar al Râmnicului, au atras atenţia opiniei publice că trebuie să aibă în vedere diferenţa dintre acţiunile organizate cu ocazia Zilelor Femeii de liberali şi primar. „Există o diferenţă majoră între florile pe care le cumpără Primăria, din bani publici, pentru ca şeful Executivului să le ofere şi cele pe care le cumpără cineva, cu fonduri proprii”, au reproşat indirect liberalii. Ei spun, de asemenea, că banii guvernamentali care „poate sunt aduşi cu mari eforturi de un deputat, un prefect sau un preşedinte de Consiliu Judeţean şi ajung la dispoziţia primarului pentru diverse investiţii nu trebuie să reprezinte titlu de glorie pentru Executiv”, iar primarul să spună „eu am făcut, eu am dres”. „Vă dăm şi un exemplu – am auzit că, la un moment dat, Mircia Gutău se lăuda că va dărui oamenilor din Cartierul Nord o piscină olimpică. Se vorbea despre această investiţie ca despre o mare realizare, iar ziarele au scris pagini întregi pe această temă. Ei bine, oameni buni, Emilian Frâncu şi prefectul Anuţa Handolescu au adus această investiţie în Râmnic. Deci, nu e meritul primarului Gutău că s-au obţinut banii respectivi”, au conchis reprezentanţii PNL.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button