Politica

Organizaţiile de partid din Vâlcea nu au pagini web

• Internetul – o enigmă pentru politicienii vâlceni
• doar PNL, PSD şi PAS se pot lăuda că au aşa ceva

Internet-ul este, cu siguranţă, un domeniu străin multora dintre politicienii vâlceni. Cea mai mare parte a acestora habar n-au să folosească un computer şi nici nu manifestă vreun interes pentru a se pune la punct cu această carenţă. Prea puţini dintre ei au adrese de mail iar dintre cei care au, şi mai puţini le folosesc. Despre site-uri, nici vorbă. ARENA a făcut o scurtă incursiune pe internet pentru a afla câte dintre organizaţiile vâlcene de partid au pagini web. Ei bine, rezultatul a fost unul dezamăgitor. Doar trei partide au site-uri – PNL, PSD şi PAS, dar şi acestea destul de prost întreţinute.

Restul partidelor nici nu vor să audă de site-uri pe internet, în anul de graţie 2007. Ceea ce e şi mai trist este că anumite organizaţii nu au nici măcar adrese de mail iar altele, care se consideră a fi de o importanţă capitală, nici măcar computere în frumoasele sedii situate în buricul târgului. Să fie vorba conducerilor acestor organizaţii? Sau pur şi simplu politica vâlceană a rămas cantonată la începutul anilor ’90, când internetul era o chestie SF?
Am intrat pe www.psdvl.ro, mai exact pe pagina web a organizaţiei Vâlcea a Partidului Social Democrat. Recunoaştem că nu ne aşteptam să se fi schimbat ceva de la ultima noastră vizită: acelaşi site plictisitor, învechit, prost administrat. Prezentarea organizaţiei, statutul partidului, programul politic, ceva linkuri utile şi… cam atât. La secţiunea „Comunicate de presă”, dezamăgire maximă. Ultimul comunicat de presă datează din 13 martie 2007 şi se referă la alegerile de la Tetoiu, pierdute cu brio de pesediştii vâlceni. Descoperim şi o greşeală în prezentarea deputatului Aurel Vlădoiu. Pe site-ul PSD Vâlcea este menţionat numele persoanei de contact al domnului deputat, persoană care în prezent conduce un ziar local. Poate ar fi bine ca cei care administrează site-ul să remedieze această greşeală, care ar putea să creeze oareşce confuzii.
Lăsăm plictisitorul site al PSD Vâlcea şi intrăm pe un alt site banal, cel al PNL Vâlcea – www.pnlvl.ro. Aceeaşi situaţie. La secţiunea „Informaţii curente”, cea mai proaspătă ştire este din 2003 şi se referă la Şcoala Politică I.G.Duca, de parcă în ultimii patru ani nu s-ar mai fi întâmplat nimic interesant în organizaţie.
Mult mai interesantă ni se pare pagina web a Partidului Alianţa Socialistă al domnului Constantin Rotaru. Se observă imediat interesul conducerii acestei formaţiuni politice de a oferi cât mai multă informaţie, îmbnată destul de bine cu detaliile grafice. De notat aceeaşi bilă neagră: comunicatele de presă cele mai recente datează de acum două luni de zile…
În rest, nimic. Partidul Democrat, Partidul Conservator, Partidul România Mare, Partidul Naţional Ţărănesc, Acţiunea Populară, Partidul Iniţiatva Naţională nu au auzit de pagini web. Şi se pare că nici nu au vreo intenţie să-şi construiască vreodată aşa ceva…
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button