Prefectul vrea finalizarea aplicării legilor pământului în mai puţin de 3 ani
Aplicarea legilor proprietăţii continuă să creeze probleme autorităţilor, iar asta nu doar pentru că în rapoartele pe care trebuie să le prezinte periodic apar şi neîmpliniri. În ciuda faptului că în hârtii situaţia arată oarecum bine, prefectul Anuţa Handolescu se îndoieşte că, în realitate, actele normative în materie de retrocedări sunt puse în practică după cum susţin autorităţile locale. „Principala cauză o reprezintă lipsa în comisiile locale a personalului calificat pe probleme ce ţin de fondul funciar. Degeaba dăm noi semnalul accelerării emiterii titlurilor de proprietate!
Şi veţi vedea că, totuşi, rezultatele la nivelul judeţului nostru sunt satisfăcătoare; din nou am ajuns la acel procent de peste 90 la sută în ce priveşte cererile discutate, analizate şi rezolvate. Dar în spatele hârtiilor, există o mare problemă: punerea în posesie a altor persoane decât cele îndreptăţite. Cetăţenii ajung iar în instanţe, deci lucrurile nu stau chiar aşa cum ne dorim. Mai grav este că mulţi moştenitori nu pot accesa subvenţii sau fonduri europene datorită faptului că nu au acte pe pământuri”, declară prefectul judeţului, în a cărui opinie un prim pas în vederea rezolvării situaţiei ar fi o nouă parcelare a teritoriului. Dacă în alte judeţe, fără a ţine cont de litigii, acest lucru ar însemna ca aplicarea legilor pământului să se finalizeze în aproximativ 5 ani, la Vâlcea, a mai adăugat Anuţa Handolescu, termenul propus ar fi de doar doi ani şi jumătate: „Suntem, per total, la 65 la sută procent de aplicare. Dacă cei din comisiile locale lucrează în ritmul de acum, în doi ani şi jumătate terminăm. Desigur, asta fără a se ţine cont de 2008 ca an electoral. Pentru că, de exemplu, dacă în luna aprilie o lasă moale, până vine noul primar, în iulie, se mai pierd şase luni”. Cele mai mari probleme pe marginea retrocedărilor se înregistrează în comuna Perişani, unde în perioada 2000-2004 s-au făcut câteva greşeli ireparabile. Circa 350 de hectare de pădure au fost restituite pe baza declaraţiilor martorilor, sau pe baza unor acte făcute înainte de 1945, iar după apariţia Legii 247/2005, suprafeţele cu pricina au fost solicitate de alte persoane. Întrucât şi în această zonă există deficit pădure pentru restituiri, comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar a fost sfătuită să înceapă procedurile de anulare în instanţă a unui număr important de titluri emise. De parcă nu era de ajuns că, în foarte multe localităţi, retrocedările decurg greoi, mulţi membri din comisii nu mai vor să-şi bată capul prea tare cu termenele date de Prefectură. Mulţi dintre ei suspectează că atunci când s-au împărţit banii pentru serviciile pe care le-au făcut în comisii, conducerea primăriei i-a tras în piept. Cel mai recent caz de acest gen a fost cel al unui membru al comisiei locale Budeşti. Acesta susţine că anul trecut i s-au dat banii pe ascuns şi i s-a cerut să nu mai spună nimănui cât a primit, pentru că lui i s-a dat mai mult. Poate din cauză că era liberal!?