Vizita în Zăvoi, efectuată săptămâna trecută, cu un scop anume (vroia să facă o saună) i-a lăsat un gust amar şefului CCA, vâlceanul Gheorghe Constantin: „Am avut o trăire nu prea plăcută în Zăvoi. Am mers acolo să fac o saună la stadion şi parcă prea multe persoane din club se uitau într-un mod ciudat la mine. Nu pot să uit că această echipă a aparţinut şi aparţine foarte mult AJF-ului. Când mulţi nu ştiau prea multe despre această echipă, eu am pus umărul la constituirea ei”.
Pentru a nu inflama şi mai mult spiritele, fostul preşedinte al AJF Vâlcea a preferat să păstreze discreţia în privinţa persoanelor care s-au simţit deranjate de prezenţa sa în Zăvoi. Altfel, Costică-Vâlcea a demontat speculaţiile conform cărora cavalerii fluierului care oficiază meciurile CSM-ului ar avea o oarecare frică legată de faptul că toate greşelile pot fi interpretate într-un anume sens. „Am informaţii despre toate prestaţiile arbitrilor de la Vâlcea, aşa cum m-am informat despre toate arbitrajele, în general, pentru că citesc toate rapoartele de la toate jocurile din primele două ligi, în amănunt. Primesc informaţii chiar şi de la Verigeanu sau de la alte persoane oficiale din cadrul clubului din Zăvoi. Ceea ce ştiu e că arbitrii caută să-şi facă datoria. Probabil că din dorinţa asta de a nu greşi împotriva echipei de unde este preşedintele CCA ajung să facă şi unele erori. Aşa e când îţi doreşte prea mult ca un lucru să iasă bine”.
„Ar fi o greşeală ca CSM-ul să promoveze!”
„Pentru mine nu va fi deloc o presiune în plus dacă CSM-ul va promova în prima ligă. Dar ceea ce ştiu eu şi ceea ce cunosc e că CSM-ul nu are totuşi echipă de Liga 1 şi, dacă vreţi punctul meu de vedere, ar fi o greşeală să promoveze. Dar dacă poate să o facă atunci nu e nici o problemă: să promoveze. N-aş vrea să pară ca opinia unui om supărat pe club, dar chiar nu mă mai interesează ce se întâmplă, sunt oameni noi la club, care pot să facă treabă”, a continuat Constantin.
În final, comentând o posibilă revenire alături de „municipali”, după ce îşi va încheia mandatul la CCA, Costică-Vâlcea a precizat: „Dacă mâine mi s-ar propune să vin la CSM cred că aş sta la un kilometru distanţă. Dar nu ştiu ce voi gândi peste un an sau doi. De multe ori zic că şi la CCA nu am ce să mai caut. Dar ştiţi cum spunem noi românii, niciodată să nu spui niciodată. Un lucru e cert dacă nu voi mai fi preşedinte la CCA: nu mă voi depărta de acest sport, pentru că pur şi simplu nu pot trăi fără fotbal!”.
Nicolae CIUCESCU