Acasă Politica Birourile executive ale PLD Vâlcea s-au umplut de ilustri anonimi

Birourile executive ale PLD Vâlcea s-au umplut de ilustri anonimi

64
0

Birourile executive ale PLD Vâlcea s-au umplut de iluştri anonimi

 

Copilul nelegitim al trioului Stolojan-Stoica-Turcan a fost botezat

 

Unde putea avea loc varianta vâlceană a botezului nou-născutului oarecum nelegitim al lui Theodor Stolojan, Valeriu Stoica şi Ralucăi Turcan, decât într-o cârciumă de la periferia cartierului Ostroveni? Încă mirosind a sarmale şi vin de la sărbători, platformiştii vâlceni au pus-o de-o şedinţă de alegeri, ce-i drept pentru desemnarea conducerii interimare a organizaţiei, într-o cantină care găzduieşte de obicei nunţi şi botezuri. I-am privit cu atenţie pe membrii PLD Vâlcea; cu mici excepţii, oamenii nu păreau a avea habar de politică. Mulţi dintre ei dădeau senzaţia că se află acolo pentru că au fost chemaţi în ultimul moment prin SMS. În afară de Ungureanu, Zamfirescu şi hai, treacă-meargă Nelu Dina, platformiştii din sală păreau, în general, virgini într-ale politicii. De altfel, unul dintre cei aleşi în biroul executiv al organizaţiei municipale Râmnicu Vâlcea, a recunoscut că este virgin, stârnind zâmbete înţelegătoare din partea doamnelor.

 

Aşa cum era de aşteptat, deputatul Petre Ungureanu a fost confirmat în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei iar fostul primar cederist Sorin Zamfirescu a devenit vicepreşedinte al acesteia. În rest, Nelu Dina a fost proptit în fruntea organizaţiei municipale. Componenţele birourilor au fost completate parţial cu diverşi patroni, avocaţi, profesori şi chiar ziarişti. Pentru cei curioşi să afle cum arată fauna peledistă vâlceană, dăm doar câteva exemple. Sebastian Moroti, ginerele primarului de foarte tristă amintire, Traian Sabău, a fost trimis direct prin vot în BEX Rm. Vâlcea. Acesta a recunoscut că el a venit cu ideea SMS-urilor de sărbători, trimise cu duiumul şi semnate PLD. Silviu Popescu, patron al săptămânalului City, a fost ales şi el în BEX Rm. Vâlcea. De menţionat că Silviu a semnat adeziunea nr.1 la platforma SS. Al doilea a fost Ungureanu dar uite că tot el a ajuns tartor. Un alt nume interesant este Cristian Iorgulescu, fost director comercial la USG, în prezent patron de societate comercială, catapultat în BEX Judeţean. Remus Petrescu, patronul fabricii de încălţăminte Modarem, a căpătat aceeaşi funcţie, poate şi datorită faptului că Bebe Ungureanu se încalţă de ceva timp cu pantofii lui. Orice se poate spune despre Ungureanu, numai că nu este un om practic nu. Numărul mare de patroni aduşi în partid demonstrează că înainte de toate, politica trece prin stomac şi, indirect, prin buzunar. Şi cum cele mai bune afaceri se fac cu banii altora, putem spune că scopul a fost atins. Cât despre ceea ce s-a mai întâmplat la şedinţa de alegeri a PLD Vâlcea, trebuie spus faptul că aceasta s-a remarcat prin viteza cu care s-au consumat ostilităţile. Nici nu s-ar fi putut întâmpla altfel, dacă ţinem cont de modul în care cei 170 de delegaţi prezenţi în sală au votat listele. Adică în bloc, în unanimitate şi prin simplă ridicare de mână. A urmat o conferinţă de presă din care nu ar fi trebuit să înţelegem nimic, după care, flămânzi după atâta politică pe burta goală, oamenii s-au aşezat la masă. Şi din câte am auzit, au mâncat. Că doar aşa e la botez; vii, haleşti ce-ţi dau ăia p-acolo şi dup-aia cotizezi. Că doar obrazul subţire cu sponsorizări se ţine…