Liga III

FC Oltchim face selectie pentru Liga a III-a

FC Oltchim face selecţie pentru Liga a III-a

 

La puţin timp după reluarea pregătirilor, Costel Gaiţă, antrenorul singurei grupări vâlcene de Liga a III, FC Oltchim, a anunţat că va face o selecţie pentru echipa mare

 

  Formaţia chimistă nu s-a comportat în turul campionatului pe măsura aşteptărilor conducerii clubului. Astfel, se doreşte să se mai aducă ceva nou în angrenajul echipei, mai ales că şefii formaţiei sunt de acord că obiectivul principal în această perioadă trebuie să fie acela de întinerire a echipei. Primele noutăţi din lot sunt Zgăbăruş şi Băiţa, jucători a căror situaţie a fost deja clarificată, astfel că ei vor fi apţi de joc pentru Oltchim din retur. În plus, antrenorul Gaiţă mai pusese ochii, încă dinainte de a intra în vacanţă, şi pe alţi jucători din campionatele interne, desfăşurate pe plan local. Cum nu s-a putut ajunge la un acord şi jucătorii vizaţi n-au putut fi trecuţi la capitolul achiziţii, Gaiţă a apelat la varianta de rezervă. A anunţat că face selecţie pentru a descoperi jucători tineri care pot face faţă Ligii a III-a. Aşadar, fotbaliştii care au vârsta cuprinsă între 18 şi 22 de ani sunt aşteptaţi la baza sportivă Oltchim pentru a da probe. Cei ce vor fi înregimentaţi urmează să ia parte şi la cantonamentul Oltchim-ului programat în jurul datei de 31 ianuarie undeva în afara judeţului, după cum a anunţat conducerea clubului.

 

AS Mihăeşti va ataca titlul cu 11 jucători de la FC Oltchim

 

Atât preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Oltchim, inginerul Mihai Diculoiu, cât şi primarul din Mihăeşti, Nicolae Stănică, au anunţat faptul că colaborarea dintre cele două cluburi pe care le susţin va continua şi în acest an şi chiar se va extinde. Asta datorită faptului că au un scop comun, merg pe aceleaşi idei şi-şi doresc ca AS Mihăeşti să depăşească stadiul de amatorism, de fotbal practicat de plăcere. Şi antrenorul Oltchim-ului, Constantin Gaiţă, a confirmat cele spuse de conducătorii celor două echipe şi chiar a întărit ideile, confirmând cedarea, până-n vară, către AS Mihăeşti a şase jucători de la Oltchim. Este vorba despre Zgripcea, Căpătan şi Zaharioiu, ce au făcut parte în turul campionatului din fondul comun de jucători, însă acum vor fi legitimaţi la AS Mihăeşti, şi juniorii Tănăsie, Preoteasa şi Ciochină. Va fi practic o a doua echipă a Oltchim-ului pentru că acestora li se vor mai adăuga alţi 5 jucători care vor face parte din fondul comun. Pe lângă Şorega, Tudorică şi Nuţu, ce au mai jucat pentru AS Mihăeşti, îl vor mai ajuta pe antrenorul Lucian Catargiu la realizarea obiectivului, acela de a promova în eşalonul de elită judeţean, alţi doi jucători experimentaţi: Negrescu şi Roşoagă. Cei care fac parte din fondul comun vor putea evolua, cum s-a întâmplat şi în prima parte a campionatului, atât pentru FC Oltchim în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării, cât şi în Liga a V-a pentru AS Mihăeşti. Date fiind cele spuse, Energia Malaia, adversara directă din campionat a echipei primarului Stănică, aflată în lupta pentru promovare, va avea o misiune mult mai grea decât în tur. Însă şi la Malaia s-au făcut investiţii importante, un proiect de durată şi chiar au fost aduşi câţiva jucători de valoare, astfel că lupta pentru primul loc va continua să fie la fel de interesantă.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button