Politica

Pozitia lui Frâncu în partid, consolidata la Congres

Poziţia lui Frâncu în partid, consolidată la Congres

 

Liderul liberalilor vâlceni a ales membru al Biroului Permanent Naţional – PNL

 

  Congresul PNL a început cu un discurs al lui Graham Watson, liderul grupului liberal democrat din Parlamentul European, care l-a asigurat pe Tăriceanu că va fi premier mulţi ani de acum înainte. Mai mult, Watson a ţinut să precizeze că „este mult mai bine dacă nu sunt prea mulţi Fluturi în jur şi ştiu că aveţi parteneri de coaliţie democraţi care au trecut, în mai puţin de doi ani, de la socialişti la creştin-democraţi şi că aveţi oameni în România care trec uşor de la un partid la altul”. El a lăudat realizările guvernului Tăriceanu, subliniind că Uniunea Europeană are nevoie de România pentru reforma Uniunii şi pentru a face faţă noilor provocări. Liderul grupului liberal din Parlamentul European a afirmat că este nevoie de răbdare pentru a reforma un guvern şi că migraţia politică constituie un act de neseriozitate socială şi politică. Călin Popescu Tăriceanu a fost reînvestit preşedinte al PNL (cu 1200 din 1300 de voturi exprimate de liberali), Ludovic Orban l-a învins pe Bogdan Olteanu cu 258 de voturi, iar Adrian Cioroianu şi-a adjudecat mandatul de vicepreşedinte cu afaceri europene, în faţa lui Mihai Răzvan Ungureanu, cu 256 de voturi în plus. Norica Nicolai l-a depăşit pe Adrian Iorgulescu cu 576 de voturi, iar avantajul lui Victor Paul Dobre în faţa lui Radu Stroe a fost de doar 36 de voturi, încât s-a cerut renumărarea voturilor. După Congres, Emilian Frâncu a declarat că modul lui Tăriceanu de a face politică diferă de cel al preşedintelui şi că şeful său pe linie de PNL a făcut faţă cu stoicism tuturor atacurilor PLD-iste. De asemenea, liderul PNL Vâlcea a precizat pentru presa vâlceană că, la Congres, Tăriceanu nu a uitat să achite poliţele contestatarilor săi, în frunte cu Theodor Stolojan şi Valeriu Stoica, despre care a spus că sunt laşi pentru că nu au venit la Congresul PNL. Frâncu a mai spus că în ultimii doi ani, în partid, au existat persoane care au vrut să menţină o stare falsă de conflict cu partenerii din alianţă şi a afirmat că susţine în continuare existenţa acestei formaţiuni politice. „În urma acestui Congres a fost modificat şi Statutul PNL, cea mai importantă modificare vizând alegerea conducerii prin vot uninominal, renunţându-se la votul de listă, introdus în 2002 şi consacrat la Congresul din 2005. Pentru cele 15 posturi de vicepreşedinţi – 7 cu atribuţiuni la centru şi 8 pe regiuni de dezvoltare – au candidat, cu unele excepţii, câte 2 liberali”, a mai afirmat Emilian Frâncu, ales cu peste 1.300 de voturi membru al Biroului Permanent Naţional al PNL. El a explicat într-o conferinţă de presă că aceasta este una dintre cele mai importante realizări ale liberalilor vâlceni, care de acum înainte vor avea o voce puternică în conducerea supremă a partidului. Preşedintele liberal vâlcean a răspuns şi criticilor lansate la adresa premierului de Elena Udrea. Acesta a acuzat-o de „incultură politică solidă” şi a avertizat-o că afaficurile financiare de la RAPPS, „fieful clanului Cocoş”, o dată dezvăluite, adică în curând, vor pune capăt carierei sale politice. Nu în ultimul rând, Emilian Frâncu i-a atras atenţia „blondei de la Cotroceni” că a gafat enorm apreciind că PD a semnat protocolul de alianţă cu Stolojan şi Stoica iar, acum, după plecarea lor din partid, acesta n-ar mai avea cine ştie ce însemnătate. El i-a reamintit Elenei Udrea că şi Cosmin Guşă a semnat din partea PD protocolul, însă, în momentul în care acesta i-a părăsit pe democraţi, înfiinţând PIN-ul, PNL nu s-a grăbit să facă înţelegeri ascunse cu acesta.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button