Liga V

La concurenţă cu circul „ROYAL”

CSM Drăgăşani – Prima Prundeni 9-1 (2-0)

Programarea acestei etape de către AJF Vâlcea, într-o zi şi la o oră când circul „Royal” oferea publicului drăgăşănean, pe o anexă a stadionului „Municipal”, un frumos spectacol, a fost de rău augur pentru echipa primarului Horia Horăscu. CSM Drăgăşani a oferit, gratuit spectatorilor un alt spectacol cu multe goluri, cu faze frumos lucrate în care echipa oaspete, cu greu a făcut faţă. A fost mai întâi o primă repriză în care oaspeţii au rezistat cu brio avalanşei de atacuri ale echipei gazde, dar în care au atenţionat în câteva rânduri că au venit la Drăgăşani să nu se predea atât de uşor şi încercând, pe cât au putut şi cât au rezistat fizic să limiteze proporţiile scorului.

În cea de-a doua repriză însă, gazdele, mizând pe viteza lui Pîrvoiu, sarabandei de driblinguri ale lui Barbu şi Sticlaru, travaliului permanent al lui Olteanu şi siguranţei în apărare dată de Mitală s-au descătuşat şi au administrat oaspeţilor un rezultat care este unul obişnuit pentru CSM Drăgăşani şi care nu mai impresionează pe nimeni.
Au marcat: Barbu (minutele 30, 71), Pîrvoiu (minutele 32, 46, 61), Sticlaru (minutele 63, 86), Olteanu (minutul 58), Mitală (minutul 85) pentru CSM Drăgăşani şi respectiv Ionescu (minutul 60) pentru Prima Prundeni.
Au evoluat formaţiile:
CSM Drăgăşani: Tîrziu – Turică, Ciocea, Mitală, Stochiţă, Ziber, Olteanu, Stanciu, Barbu, Sticlaru, Pîrvoiu. Au mai jucat: Vlada, Marinescu, Bălan, Ştefănescu.
Prima Prundeni : Fildiroiu – Turculeţ, Glăvan, Carcadia, Dumitru, Constantin, Stancu, Costache, Popescu, Popa, Ionescu. A mai jucat: Năstase, Ionescu.
Sandu ŞOCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button