Omul lui Piedone la Vâlcea
Cristian Popescu, Piedone – cum îi spun mulţi dintre români, a fost prezent sâmbătă la Râmnicu Vâlcea pentru a participa la serbarea oferită de copiii cu dizabilităţi de la Asociaţia Speranţa, dar şi pentru a inaugura filiala Vâlcea a Asociaţiei pentru protecţia Cetăţeanului, organizaţie neguvernamentală creată pentru consolidarea sistemului de siguranţă a cetăţeanului, concept ce include siguranţă socială, sanitară, financiară, alimentară, ecologică şi anti-infracţională. Alături de Piedone s-au aflat şi Teodor Florescu, directorul general URBAN şi vicepreşedinte APC, precum şi directorul George Pirnea. În prezenţa acestora şi a presei locale, Bogdan Hodoroagă a fost desemnat preşedintele APC Vâlcea. Sarcina directorului de la „Monitorul” nu este una uşoară, ştiut fiind faptul că judeţul nostru este pe locul doi pe ţară în ceea ce priveşte reclamaţiile cetăţenilor. În plus, acţiunile sale vor fi urmărite din umbră de Jana Sdreală, reporteră la TV Etalon, devenită de sâmbătă „omul lui Piedone la Vâlcea”.