Arbitrii vâlceni au inaugurat vacanta la „Cupa Prieteniei”
Arbitrii vâlceni au inaugurat vacanţa la „Cupa Prieteniei”
La sfârşitul săptămânii trecute, în zilele de 9, respectiv 10 decembrie, o parte a cavalerilor fluierului din judeţul nostru au luat parte la tradiţionala competiţie denumită sugestiv „Cupa Prieteniei”. Aceasta nu reprezintă doar o întrecere sportivă unde este desemnată cea mai bună echipă de fotbal formată de arbitri, ci şi un motiv de sărbătoare pentru „fluieraşi” care se întâlnesc, pentru singura dată în an, într-un alt cadru decât pe terenul de fotbal sau altul protocolar. Această ediţie a „Cupei Prieteniei” ar fi trebuit organizată în acest an la Vâlcea, însă din diferite considerente, s-a ţinut ca şi în 2005 tot la Piteşti, unde organizatorii şi-au respectat din nou blazonul. Din staff-ul Comisiei Judeţene de Arbitri Vâlcea au făcut parte, pe lângă preşedintele Tomoiagă şi o seamă de arbitri printre care Marian Joiţa, Laurenţiu Mosor, Ionuţ Neacşu, Alin Vlaşcu, Dumitru Rotariu, Alin Voicescu, Marius Badea, Emil Zaharioiu, Daniel Demetrescu, Gică Stanca, Ramona Bălteanu şi Roxana Glăvan. S-a mâncat, s-a dansat, s-a jucat fotbal, însă cel mai „gustat” moment de către asistenţă a fost cel al servirii tortului care a avut forma unui teren de fotbal, cu jucători şi toate „ingredientele”. Cum spuneam, competiţia a contat mai puţin, mai ales că n-a putut fi aliniată la Piteşti echipa de bază cu care în trecut judeţul nostru a obţinut un rezultat mai bun. Această ediţie a „Cupei Prieteniei” a fost câştigată de arbitrii din judeţul Ilfov pentru care a jucat şi vâlceanul Claudiu Tomoiagă.
În altă ordine de idei, tot legat de arbitraj, să mai spunem că în această săptămână, pe 14 decembrie, arbitrii vâlceni care îndeplinesc condiţiile vor susţine examenul în vederea obţinerii categoriei a doua. Apoi toată Comisia Judeţeană de Arbitri va intra în vacanţă, preşedintele Tomoiagă urmând să „fluiere” începutul noului an pe 11 ianuarie când activitatea va fi reluată cu obişnuitele şedinţe în care se va pune baza pe pregătirea teoretică, iar apoi cu antrenamentele de la baza sportivă din Zăvoi.