Liga III

Cea mai lejera „victorie” din campionat

FC Sibiu – Oltchim Rm. Vâlcea 0-3

Cea mai lejeră „victorie” din campionat

Vâlcenii ar fi trebuit să întâlnească în cea din urmă etapă a returului gruparea de pe penultima poziţie din clasament. Datorită situaţiei de la club şi a presiunii pusă pe jucători ca urmare a rezultatelor din acest campionat, meciul se anunţa dificil pentru „chimişti”. Asta în condiţiile în care şi adversarii se confruntau cu probleme similare, astfel că singura variantă pe care mizau era câştigarea tuturor celor trei puncte puse în joc. Însă nu a mai depins de jucători, ci de conducerea clubului sibian care n-a fost serioasă şi nu şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de fotbalişti. Într-o scrisoare de informare venită din partea Federaţiei pe adresa Oltchim-ului se menţionează că formaţia ardeleană nu şi-a plătit trei dintre jucătorii pe care-i are sub contract. Datorită acestui lucru s-a luat decizia ca, până la soluţionarea cazului, FC Sibiu să nu mai fie programată să joace în campionat. Prima echipă care a beneficiat de situaţia nefastă prin care trec ardelenii a fost Oltchim-ul lui Gaiţă. Adresa a fost primită în chiar ziua când trebuia să aibă loc întâlnirea, cu puţin înainte ca vâlcenii să plece spre Sibiu. Vestea nedisputării partidei a picat cum nu se putea mai bine pentru „chimişti” care au reuşit să-şi îndeplinească obiectivul ultimei etape fără să depună nici cel mai mic efort. Au câştigat în deplasare cu 3-0 în condiţiile în care nici nu şi-au făcut bagajele pentru acest meci. Oricum, acest rezultat este un posibil deznodământ al situaţiei pentru că deocamdată nu s-a omologat jocul astfel. O decizie finală va fi luată în scurt timp, însă este puţin probabil că se va mai putea hotărî reprogramarea meciului. Aşadar, Oltchim-ul termină turul campionatului cum şi-a propus, pe plus la adevăr şi o poziţie în clasament care îi scuteşte deocamdată de emoţiile intrării în zona periculoasă.

Gaiţă a comparat situaţia Oltchim-ului cu o căsnicie

„Dumnezeu nu doarme, îşi mai îndreaptă atenţia şi către noi”, a fost prima frază rostită de antrenorului Oltchim-ului, Costel Gaiţă, la aflarea veştii că meciul cu FC Sibiu nu se va mai disputa. Au avut mult ghinion vâlcenii în acest tur de campionat, iar punctele câştigate atât de uşor cu FC Sibiu au venit ca o recompensă pentru răbdarea de care-au dat dovadă. Tehnicianul „chimist” a caracterizat această primă parte a sezonului ca fiind una cu „un început prost, o revenire bună şi un final la fel de dezamăgitor. Dacă anul trecut am câştigat campionatul, în acest sezon ne-a mers mai rău, dar într-o familie mai intervin şi probleme. A fost exact astfel, ca într-o căsnicie, unde mai apar şi greutăţi, însă e important să reuşeşti să le depăşeşti. Acum totul a trecut. Deocamdată continuăm pregătirea normal până vom şti rezultatul final referitor la meciul cu Sibiul. Apoi, din 15 decembrie, intrăm în vacanţă, urmând să ne întoarcem la muncă pe 10 ianuarie când ne vom consulta şi vom vedea ce e de făcut”.

Pentru că pregătirea fizică a jucătorilor l-a nemulţumit,
Diculoiu anunţă cantonament în afara judeţului

După ce s-a dat verdictul şi ultimei runde din acest tur de campionat al Ligii a III-a, preşedintele FC Oltchim, Mihai Diculoiu, cel care a fost pentru jucători în această perioadă şi „înger”, dar şi „demon”, în sensul că i-a răsplătit financiar atunci când au avut rezultate, însă a luat şi măsuri drastice atunci când evoluţia acestora nu a fost pe măsura aşteptărilor sale, a făcut o scurtă radiografie a celor petrecute: „A fost un tur de campionat ce s-a desfăşurat sub nivelul turului de campionat din sezonul trecut. Nu s-a văzut nicio idee de joc, iar condiţia fizică a fost precară. Au pierdut 13 puncte «acasă» pe care sunt nevoiţi să le recupereze în retur. Sunt nemulţumit şi pentru rezultatul din ultima etapă. Alta era satisfacţia dacă punctele erau câştigate pe teren. Dar acum s-a terminat. Strângem rândurile, «cernem» jucătorii, să vedem care dintre ei îşi doresc cu adevărat să mai rămână şi vom mai vedea ce e de făcut. Încheiem turul de campionat sub ce ne-am propus, dar sper să remediem situaţia din primăvară. Avem suficient timp la dispoziţie pentru a analiza şi a găsi soluţii. Aşteptăm şi jucători de 20, 21 de ani din afară care-şi doresc să evolueze pentru Oltchim. De asemenea se va încerca promovarea la echipa mare şi a altor juniori din cadrul clubului”. De asemenea, „se va pune mai mult accentul pe pregătirea fizică. În acest sens vom căuta să asigurăm un cantonament corespunzător. În vară, multe lucruri le-au distras atenţia, nu s-au pregătit cum trebuia şi s-a văzut pe teren când a început campionatul. Sperăm să nu mai facem greşeli. De aceea vom încerca să-i ducem cât mai departe în cantonament, preferabil în afara judeţului”, a încheiat liderul de sindicat al SC Oltchim.

Vlădoi şi Glăvan au avut accident de maşină

Săptămâna trecută doi dintre jucătorii clubului Oltchim Rm. Vâlcea, portarul „Ţeţe” Vlădoi şi ex-căpitanul Adi Glăvan au avut cumpănă. Au fost la un pas de a nu mai ajunge la antrenamentul pe care Gaiţă îl programase în ziua respectivă. În drumul spre baza sportivă, în dreptul stadionului „Municipal” un autoturism a tăiat calea maşinii în care se aflau Vădoi şi Glăvan, iar portarul „chimist”, care se afla la volan, nu a mai putut evita impactul. Maşina a fost făcută praf, însă din fericire, fotbaliştii vâlceni au scăpat doar cu nişte zgârieturi. Acest accident vine la o perioadă nu foarte lungă de timp după ce alţi doi jucători ai Oltchim-ului, Zgripcea şi Căpătan, au fost implicaţi într-un eveniment rutier similar.

Grupele de juniori au turul campionatului cu victorii

Duminică, 26 noiembrie, cele două grupe de juniori republicani ale Oltchim-ului s-au deplasat, în ultima etapă a turului de campionat, la Piteşti unde au avut programate partidele cu FC Argeş. Meciurile erau considerate dificile atât pentru echipa lui Lazăr ce a avut în această primă parte a sezonului o comportare bună, punând probleme majorităţii formaţiilor angrenate în competiţie, cât şi pentru cea pregătită de Marian Deaconescu. Dar au avut noroc pentru că gazdele nu au tratat întâlnirea cu seriozitate. O parte dintre jucători au ales sau au fost constrânşi să aleagă să evolueze pentru echipa de Divizia D a clubului, astfel că nu au mai fost folosiţi şi la republicani. S-a optat pentru varianta de rezervă, ce a introducerii unor jucători mai mici de vârstă care nu au acumulat prea multă experienţă competiţională. Astfel, Oltchim-ul a profitat de şansă şi a învins la juniori A cu scorul de 1-0 prin golul marcat de Smedescu, în timp ce la grupa mică, golgheterul Dănuleţ şi-a făcut datoria şi a înscris de două ori lucru ce a dus la victoria echipei sale care s-a impus cu scorul de 2-1. În mod normal, chiar dacă aceasta a fost ultima etapă, Oltchim-ul mai are un meci de disputat, cu Poiana Câmpina, care ar trebui programat până la sfârşitul anului.

Simona SIMA  

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button