Administratie

Unitatea Militara de la Vladesti – cartier de locuinte pentru tineri

Unitatea Militară de la Vlădeşti – cartier de locuinţe pentru tineri

– Ideea este revendicată de primarul Gutău, cât şi de liberalul Ion Nicolae

Primarul independent Mircia Gutău a anunţat că, în curând, va fi reluată licitaţia privind atribuirea lucrărilor la utilităţile pentru cele 108 locuinţe destinate tinerilor, ce urmează a fi construite începând de anul viitor. Motivul este acela că la „prima strigare” s-a prezentat doar o firmă. Totodată, edilul Râmnicului a precizat că face eforturi susţinute în vederea atragerii în patrimoniul municipalităţii a terenului şi imobilelor fostei unităţi militare de la Vlădeşti. Mircia Gutău spune că demersurile sale, susţinute şi de prefectul Anuţa Handolescu, ar putea culmina cu amenajarea în această zonă a unui întreg cartier de locuinţe pentru tineri şi sociale. Ideea amenajării la Vlădeşti a unui cartier de locuinţe este revendicată, însă, şi de Ion Nicolae, candidatul PNL pentru funcţia de primar al Râmnicului. El spune că de fapt el este cel care a ridicat primul această problemă, în cadrul ultimei şedinţe a Ligii Aleşilor Locali PNL. „Am iniţiat trei proiecte de legi… Unul dintre acestea este legat de faptul că aceste terenuri, precum cel care aferent fostei unităţi militare de la Vlădeşti, reprezintă nişte găuri negre pentru comunităţi. Gândindu-mă că sunt mii de cereri de locuinţe pentru tineri, am considerat că ar fi bine să le propun colegilor mei să susţinem trecerea acestor terenuri în patrimoniul consiliilor locale. Am avut o discuţie pe această temă inclusiv cu premierul Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul Finanţelor, care au promis că Guvernul va emite câteva Hotărâri pe marginea propunerilor noastre. La Vlădeşti, avem zeci de hectare cărora le-am putea da o destinaţie utilă. Putem construi locuinţe pentru tineri şi familiile nevoiaşe, cât şi apartamente de lux. Putem, de asemenea, să folosim aceste suprafeţe pentru realizarea unor parcuri industriale”, a menţionat Nicolae. Un alt proiect propus de candidatul PNL se referă la acordarea unor ajutoare pentru încălzire şi familiilor ce locuiesc în gospodării neracordate la reţele, precum şi celor care nu beneficiază de prevederile legii 416 privind venitul minim garantat. Al treilea proiect dezbătut de aleşii locali PNL la propunerea lui Ion Nicolae are în vedere ca în curând autorităţilor locale să li se ofere şansa de a recupera TVA-ul plătit pentru anumitele investiţii pe care le fac. „Să vă dau un exemplu: Municipalitatea se împrumută la bancă un miliard de lei pentru a face un proiect. Din banii luaţi, este obligată să dea statului nu mai puţin de 190 milioane lei, respectiv TVA-ul pentru suma împrumutată. Nu mi se pare normal ca autoritatea locală să subvenţioneze statul, aşa că vom face o lege care să permită recuperarea acestor bani”, a completat Nicolae.      

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button