Administratie

Dejecţiile comunei Malaia ajung în Lacul Brădişor

apoi la robinetele râmnicenilor, sub diverse forme

Ce naiba să mai scrii când se întâmplă atâtea? În fiecare zi au loc două-trei chestii care cu care altădată paginile ziarelor se hrăneau săptămâni întregi. Ce să mai zici că până în 2009, toate localităţile judeţului vor avea rezolvată problema deşeurilor, că până în 2013, nu va mai exista comună fără canalizare, ori că până în 2011, reţelele cu apă vor sufoca judeţul, când parcă e mai interesant să spui vreo două despre infestarea Lacului Brădişor.

Exact cum bănuiaţi, informaţia ne-a fost furnizată de însuşi preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Buşe, care după ce ne-a dat o veste bună, şi anume că în ultima lună, la Ministerul Integrării Europene, pentru apă şi canalizare, au fost depuse peste 20 de proiecte, ne-a lovit la pix şi cu o noutate ce ne-a picat greu la robinet: „Mai avem o comună care ne deranjează, Malaia, care nu are canalizare şi unde toate dejecţiile ajung în Brădişor. Am primit o sesizare de la Brădişor cum că apa lacului a fost infestată cu PET-uri, corpuri solide, buşteni, etc. S-a luat măsura ca lacul să fie curăţat, în colaborare cu Direcţia Apelor şi Primăria Malaia. Anul acesta se spune că va fi unul foarte călduros. Ne aşteptăm la apariţia acelor alge. Vor fi alocate 1,5 miliarde lei pentru analiza situaţiei de acolo şi stabilirea soluţiilor, tratamentelor ce trebuie făcute acelor alge. Păstrăvăria Direcţiei Silvice reprezintă o activitate economică, dar să nu uităm că dă 15 la sută din păstrăvul din România. S-a făcut un studiu de impact, dar Direcţia Apelor spune că acesta nu are nici o relevanţă. Hrana pe care o folosesc este ecologică. Ei spun că nu poluează. Conducta cu apă de la Brădişor va ajunge nu în mult timp la Drăgăşani şi toate localităţile de pe acest traseu se vor alimenta cu apă din sursa de apă a lacului. Canalizarea la Malaia trebuie rezolvată anul acesta, să vedem pe ce program. Săptămâna aceasta vor fi declanşate procedurile de atragere a fondurilor, în speranţa că, în viitorul apropiat vom scăpa de o sursă de infecţie a lacului de la Brădişor. Să vedem apoi în sarcina cui va cădea curăţirea la suprafaţă a lacului. Noi am zis că e treaba Direcţiei Apelor, dar cei de acolo au venit cu o lege care spune că asta e treaba Primăriei Malaia. Prin echilibrarea bugetelor, însă, anul acesta, Malaia a primit 370 de milioane lei vechi, bani care nu ajung mai pentru nimic. Trebuie găsită, aşadar, o soluţie… în anul 2007”, ne-a precizat Dumitru Buşe.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button