Primarul din Baile Govora are idei îndraznete, poate prea îndraznete
Primarul din Băile Govora are idei îndrăzneţe, poate prea îndrăzneţe
– Teren de golf, în suprafaţă de 25 de hectare, un nou cartier cu locuinţe pentru tineri, parc industrial cu activitate nepoluantă, străzi ca în palmă – acestea sunt doar câteva dintre proiectele sale de viitor
La ceasul bilanţului, primarul PSD de Băile Govora, Mihai Mateescu, are suficiente motive de mulţumire. În opinia social-democratului, anul 2006 a fost cel mai fructuos din ultimii 6, de când ocupă de cea mai importantă funcţie din staţiunea vâlceană. „Mă refer în primul rând la faptul că s-a primit girul finanţării a 33 de apartamente cu chirie pentru tineri. Am dat deja autorizaţia de construcţie, care este valabilă 12 luni. Probabil că în prima parte a anului următor vor începe lucrările propriu-zise. Ne dorim foarte mult să întinerim oraşul, în prezent destul de îmbătrânit. Tot în acest sens, intenţionăm să reabilităm o grădiniţă şi să o mansardăm, iar locuinţele amenajate aici să le punem la dispoziţia viitoarelor cadre didactice, pe care să le legăm cumva de glie. Mai avem în lucru un proiect de reabilitare a liceului, pe care ne-am propus să-l modernizăm şi să-l dotăm cu mobilier nou şi tehnică de ultimă generaţie. Anul viitor vom investi în renovarea unei a doua grădiniţe şi a şcolii primare. De asemenea, avem în derulare un proiect de modernizare a şcolii de la Gătejeşti. De fapt, acesta este aproape finalizat”, informează primarul din Băile Govora. Recent, s-a primit undă verde şi pentru „Reabilitarea infrastructurii turistice a staţiunii balneare Băile Govora”, în valoare totală de 2.927.894 euro, proiect ce va beneficia de asistenţă tehnică în cadrul subprogramului „Asistenţă tehnică pentru pregătirea de proiecte finanţabile prin Programul operaţional regional 2007 – 2013”, asistenţă ce constă în actualizarea şi revizuirea, după caz, a studiilor de fezabilitate şi elaborarea proiectelor tehnice şi a detaliilor de execuţie necesare implementării proiectelor. De altfel, luni, 27 noiembrie, Mihai Mateescu a fost chemat la Ministerul Integrării Europene pentru a semna contractul cu firma care a câştigat licitaţia publică. În luna decembrie 2006, a mai adăugat primarul social-democrat, se va întocmi şi studiul de fezabilitate pentru ameliorarea a două terenuri strategice pentru dezvoltarea localităţii. Pe o suprafaţă de aproximativ 15 hectare, administraţia din Băile Govora intenţionează să amenajeze fie un parc industrial cu o activitate nepoluantă, fie un cartier parcelat. „De aceea, cât mai curând vrem să băgăm în această zonă şi utilităţi. Vom mai începe, totodată, un program grandios ce cuprinde reabilitarea Casei de Cultură. Ne-am gândit să mutăm aici muzeul şi să-i dăm mai multe funcţionalităţi. Este vorba, de asemenea, şi de înfiinţarea unui centru de informare comunitară, în zona cinematografului, dar şi de restaurarea unei clădiri aflată în prezent în paragină, aceasta urmând să găzduiască o bibliotecă modernă. Clădirea îşi va păstra specificul arhitectural. Nu în ultimul rând, ne gândim foarte serios la fondurile structurale şi să refacem traseele de cură balneară. Avem o paletă bogată de proiecte, ceea ce înseamnă că nu stăm pe loc”, a completat primarul Mateescu. O altă investiţie de anvergură pregătită de alesul social-democrat pentru viitorul imediat apropiat are în vedere punerea la dispoziţia unui investitor puternic a unei suprafeţe de 25 hectare de teren în zona Gătejeşti: „Terenul este potrivit pentru golf şi se poate amenaja şi un helioport. Nu este exclus chiar un parteneriat public-privat”. În primul rând, însă, în prima parte a anului 2007, prioritatea numărul unu a administraţiei din Băile Govora o reprezintă refacerea în totalitate a infrastructurii stradale, precum şi a reţelei electrice.