Dumitru Becşenescu, un politician de TOPless
De parcă ar vrea să le facă în ciudă celor care îl suspectau de faliment, deputatul Dumitru Becşenescu va fi din nou protagonist al serialului de mare succes „Top 300 Capital – Cei mai bogaţi români”, sezonul 2006. Zilele acestea am aflat că Becşenescu se numără printre cei mai bogaţi politicieni ai zilelor noastre, cu o avere ce bate undeva sper 40 de milioane de lei. Nu suntem nici veseli, nici trişti atunci când vă dăm această veste minunată despre acest om de afaceri vâlcean, ajuns întâmplător prin politică, cu ajutorul uneia dintre cele mai suspecte tovărăşii dâmboviţene – Uniunea PSD+PUR. Ceea ce vrem să vă spunem e că îmbinarea eficientă a afacerilor cu politica duce la o prosperitate economică aşa cum numai în România putea să încolţească. Nu putem decât să fim un pic invidioşi pe faptul că inşi ca Becşe ajung să se lăfăie prin paginile lucioase ale acestui adevărat Forbes românesc. Trăim totuşi cu încrederea că există un Dumnezeu.