Comisia de Disciplina a judecat 9 cazuri de eliminari prin dublu avertisment
Comisia de Disciplină a judecat 9 cazuri de eliminări prin dublu avertisment
* o parte dintre jucători au continuat manifestările nesportive şi după eliminare
Întrunită marţi, 10 octombrie, Comisia de Disciplină din cadrul AJF-ului, condusă de Constantin Lazăr, a avut de analizat mai multe meciuri din competiţia internă în care jucătorii sau oficialii uneia dintre echipe s-au abătut de la regulament. Cele mai multe sancţiuni au fost acordate jucătorilor care-au primit două avertismente în cursul aceluiaşi joc. Astfel, este vorba de Ion Turică de la AS Creţeni (în jocul cu Dinamo Şuşani), Marian Popa de la Rapid Voiceşti (cu Nycoil Guşoeni), Gheorghe Protesaru de la CSR Măciuca şi Gheorghe Ţapu de la Oltul Ioneşti. Toţi aceştia au primit câte o etapă de suspendare şi o amendă în valoare de 10 lei. Spre deosebire de „Onoare”, la Liga a IV-a pentru o abatere similară doar amenda e mai mare, de 15 lei, suspendarea fiind tot de o etapă. Aici s-au încadrat jucătorii Cătălin Anghel de la Lotru Brezoi (în partida cu CSM II), Daniel Sîrbu de la Minerul Costeşti (cu Olteţul Zătreni) şi Andrei Nica de la CSM II care a fost eliminat în intermediară, când au jucat cu Forestierul Băbeni, astfel că deja trebuie să-şi fi ispăşit pedeapsa. Tot la „eliminat ca urmare a cumulului de cartonaşe galbene” pot fi încadraţi şi jucătorii Cristian Drăghici de la Juventus Roeşti care a primit însă o pedeapsă mai aspră, de 3 etape de suspendare şi 30 de lei amendă pentru că după eliminare, în jocul cu Ştiinţa Grădiştea, i-a smuls fluierul din mână arbitrului, Robert Albu de la Arena Pietrari care, conform celor înscrise în raportul de arbitraj, după ce a primit două avertismente şi implicit cartonaşul roşu l-a înjurat şi ameninţat pe arbitru, astfel că va lipsi din teren la următoarele trei partide ale echipei sale şi va trebui să achite şi o amendă de 40 lei.