Liga III

Vor putea razbuna înfrângerea Coziei?

FC Oltchim Rm. Vâlcea – Athletic Sibiu

 

Vor putea răzbuna înfrângerea Coziei?

 

Vineri, 6 octombrie, echipa lui Gaiţă şi Deaconescu va întâlni, după două meciuri „afară”, pe teren propriu gruparea Athletic Sibiu, o echipă care ne trezeşte amintiri neplăcute. Denumirea, Athletic Sibiu, ne duce cu gândul la meciul de baraj pierdut nesperat de vâlcenii de la Cozia Rm. Vâlcea, campioni în Divizia D, în dauna ardelenilor care ne-au luat astfel dreptul de a avea două echipe în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării. Însă din componenţa echipei de atunci nu mai fac parte decât foarte puţini jucători pentru că s-a ajuns la un acord prin care sibienii, din două echipe, cea de Divizia B care-a retrogradat şi Athletic Sibiu, să închege o singură formaţie care să poată stabili obiectivul, promovarea în Liga a II-a. Până acum există toate premisele ca acest lucru să se şi îndeplinească, mai ales că, deşi a făcut şi câţiva paşi greşiţi, Athletic Sibiu se află în fruntea ierarhiei din această serie. Totuşi, drumul e lung până la finalul campionatului şi mai sunt câteva echipe cu intenţia declarată de promovare care i-ar putea încurca. Printre aceste echipe, care le-ar putea pune piedică doar, nefiind vorba şi de dorinţa de a accede în eşalonul II, se numără şi Oltchim Rm. Vâlcea care, după o înfrângere şi un rezultat de egalitate în deplasare, nu-şi poate propune decât câştigarea tuturor celor trei puncte puse în joc. Pentru antrenorul Gaiţă, acum când nu mai există un obiectiv cert, lucru cel mai important în acest campionat este ca meciurile de „acasă” să fie câştigate şi, dacă se poate, jucătorii să practice un joc bun pentru a lăsa şi o impresie plăcută propriilor spectatori. Dorinţa de victorie există în fiecare dintre jucătorii vâlceni, însă probabil că mult mai determinat va fi Preda, fost jucător al Coziei Rm. Vâlcea, care va putea astfel să-şi ia revanşa după acea promovare ratată. Însă, pentru el supărarea nu a fost atât de mare, pentru i-a mers mai bine. A ajuns oricum în Liga a III-a şi nu cu o formaţie de pluton cum probabil ar fi fost Cozia Rm. Vâlcea, ci chiar cu campioana en-titre, o echipă clasată pe primele locuri în serie. Totuşi, se aşteaptă ca el să confirme încrederea acordată de oficialii vâlceni la fel cum a făcut-o până acum. I-a suplinit bine pe Melcea sau Cosmin Popa, devenind unul dintre jucătorii de la care se aşteaptă golul în fiecare meci. La partida cu Athletic Sibiu ar putea reveni şi Vali Popa, accidentat la umăr în meciul din ultima etapă desfăşurată pe teren propriu.

 

Partida va fi arbitrată de o brigadă din care fac parte: Lucian Riza – la centru, ajutat la cele două linii de asistenţii Daniel Mitruţi şi Fevronia Ion (toţi din Craiova). Rezervă: Cristi Verigeanu. Observator FRF: Sorin Altmaier (Timişoara).

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button