Liga Nationala

Au mai ramas 20

Continuă purificarea lotului la CS Oltchim

 

Au mai rămas 20

 

Vehiculată de mult timp, de fapt încă dinainte de startul sezonului, purificarea lotului vâlcean a revenit în actualitate. Recent, s-a anunţat că două dintre handbalistele Oltchim-ului, interul Andreea Tâlvâc şi extrema Aurelia Cristoaica, nu vor mai intra în vederile antrenorului Gheorghe Tadici pentru acest sezon, ele urmând a fi împrumutate la alte echipe din Liga Naţională. Cele două jucătoare nu au fost folosite nici măcar un minut în meciurile pe care gruparea vâlceană le-a susţinut în primele trei runde ale sezonului. „Se ştia mai demult, mai precis din 5 septembrie, că vor pleca şi alte jucătoare de la echipă. Însă, împreună cu conducerea clubului am decis ca ele să rămână la Vâlcea până la finele lunii septembrie. Cântărind situaţia de acum este clar că nici Cristoaica şi nici Tâlvâc nu puteau să mai prindă echipa şi că le va fi foarte greu să joace în meciurile importante. Şi-atunci de ce să le păstrăm la Vâlcea, să joace doar cu Univ. Timişoara şi cu mai ştiu eu cine? În acest fel ne-am cam fi bătut joc de ele. De aceea am ales să le împrumutăm la alte echipe din ţară, ca să aibă jocuri în picioare!”, spune Tadici. „Modul în care cele două handbaliste s-au selecţionat a contat. Toate jucătoarele rămase în vară la Oltchim au avut la început şanse egale. Au fost trei turnee de pregătire aşa că toate au avut şansa să arate ce pot. Din păcate, Tâlvâc şi Cristoaica s-au scos singure din schemă şi nu e doar părerea mea, e şi a colaboratorului meu, Popa Seviştean, care le-a supervizat îndeaproape. Dar mai ales e şi părerea colectivului de jucătoare, care, cu excepţia a vreo 2-3 fete, au fost de acord că Tâlvâc şi Cristoaica nu se ridică la nivelul actual al echipei”, a mai adăugat tehnicianul principal al Oltchim-ului.

 

Andreea Tâlvâc a fost împrumutată pentru un sezon la Oţelul Galaţi

 

Săptămâna aceasta, antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Cornel Bădulescu, aflat anul trecut pe banca tehnică a Oltchim-ului, era extrem de fericit. Reuşise să obţină acordul grupării vâlcene pentru împrumutul pe un sezon al interului Andreea Tâlvâc. Încă nu se ştie deocamdată nimic despre destinaţia extremei Aurelia Cristoaica, Tadici infirmând faptul că aceasta ar fi în tratative cu HC Zalău.

După despărţirea de cele două handbaliste, lotul pe care antrenorii Tadici şi Seviştean îl au la dispoziţie mai cuprinde acum 20 de jucătoare. „Selecţia continuă, oricine poate sări din lot şi mă refer la vreo 2-3 jucătoare care de asemenea încă nu au confirmat aşteptările noastre”, anunţă Tadici. Deşi tehnicianul Oltchim-ului nu a dat nume, prin prisma evoluţiilor slabe avute în ultima perioadă, se pare că pe „lista de plecare” se află Anişoara Marcu, Clara Vădineanu şi portarul Mihaela Smedescu, care vor avea puţine oportunităţi să se mai afirme la Oltchim, acum când campionatul a început.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button