Liga III

N-au decât o varianta: victoria!

Dacia Orăştie – FC Oltchim Rm. Vâlcea

 

N-au decât o variantă: victoria!

 

Înfrângerea usturătoare din etapa trecută, de la Deva, i-a adus cu picioarele pe pământ pe elevii lui Gaiţă şi Deaconescu. Contactul cu actuala Ligă a III-a abia acum s-a produs. Seria din care fac parte nu mai e cea de anul trecut, echipele sunt mult mai puternice, iar FC Oltchim nu mai poate avea pretenţia să defileze în campionat. Totuşi, rezultatele şi imaginea pe care o are clubul îi obligă să nu se facă de râs. Vâlcenii speră că acel 4-0 a fost doar o întâmplare, iar în meciurile viitoare vor demonstra că nu aceasta le e valoarea. Prima ocazie o vor avea vineri, 29 septembrie, când sunt programaţi să dispute un nou meci în deplasare, la Dacia Orăştie, o formaţie ce tânjeşte spre fruntea ierarhiei din serie. Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Oltchim, inginerul Mihai Diculoiu, anunţa încă după meciul cu Mureşul Deva că nu-i va ierta pe „chimişti”, dar le-a mai dat o şansă să se revanşeze în partida de la Orăştie. Deocamdată au primit doar un avertisment, o muştruluială din partea conducerii clubului. În continuare, trecând peste acest moment, după cum spune şi antrenorul Costel Gaiţă trebuie să se găsească o formulă câştigătoare pentru că nu doar blazonul trebuie respectat, ci trebuie „să respectăm şi să reprezentăm cum se cuvine sigla Oltchim, să ridicăm şi să menţinem ştacheta la un anumit nivel. Cu Dacia Orăştie victoria e singura variantă pe care o luăm în calcul. O să mă orientez bine la primul «11» pentru că trebuie să învingem”. „Chiar dacă diferenţa faţă de primele clasate e mică, nu ne permitem să mai pierdem puncte. Toată seria e puternică, cu excepţia câtorva echipe din subsolul clasamentului, dar noi trebuie să jucăm pentru a fi sus, acolo unde-i este locul Oltchim-ului”, a conchis Gaiţă.

 

Partida va fi arbitrată de o brigadă avându-l la centru pe Dan Curta (Tg. Mureş), ajutat la cele două linii de Doru Matei (Tg. Mureş) şi Florin Danciu (Sâncariu). Arbitru de rezervă: Viorel Danciu (Simeria). Observator FRF: Emanoil Gherghel (Arad).

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button