Govorenii, neînvinşi pe teren propriu în acest sezon
Gruparea coordonată de Adi Răducanu şi Gabi Bîzîc, FC Govora, a ţinut să contrazică părerile conform cărora nu ar mai avea nicio şansă de a se salva de la retrogradare, producând, după victoria cu Flacăra Horezu, o altă surpriză în campionat. Au înregistrat un nou succes pe teren propriu, de această dată în compania formaţiei Cozia Rm. Vâlcea, echipa care câştiga în sezonul trecut campionatul Ligii a IV-a. Şi n-a fost o victorie chinuită, ci una chiar lejeră dacă ţinem cont de diferenţa categorică de scor, 5-0 în favoarea gazdelor.
A fost totuşi doar 1-0 (autor Bodescu) la pauză, aşa că de-abia în partea secundă a meciului s-au spulberat emoţiile. Tîrş, Bodescu şi de încă două ori Tîrş, au marcat pentru stabilirea scorului final de 5-0, rezultat ce l-a mulţumit şi pe primarul Mateescu prezent, pentru prima dată după mult timp, în tribună, la un meci al echipei locale, FC Govora. În afara scorului n-ar mai fi de amintit prea multe. Se pare că a existat şi o fază discutabilă, la care oaspeţii i-au cerut centralului un 11 metri, dar Voicescu nu l-a dat. Şi cam atât.