Profesorul Lucian Catargiu, egalul „Rapiduletului din Nord”
Electra Rm. Vâlcea – Luncavăţul Popeşti 2-2 (1-1)
Profesorul Lucian Catargiu, egalul „Rapiduleţului din Nord”
– la final, oficialii gazdelor au acuzat maniera de arbitraj al centralului Dumitru Rotariu
„Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti”, declara, la finalul meciului de la Govora, FC Govora – CSS Electra 2-2, preşedintele grupării din Nord, inginerul Gheorghe Bucuroiu. Acesta s-a arătat încrezător, în dese rânduri, faţă de valoarea lotului pe care îl are la dispoziţie antrenorul Lucian Giurcă pentru acest sezon. De partea cealaltă, gruparea primarului Costel Şerban, Luncavăţul Popeşti, cu Lucian Catargiu pe bancă, a început mai greu acest sezon , dar sunt semne de revenire pentru „popeşteni”. Semnalul revenirii a fost dat oarecum şi în urma egalului scos de aceştia pe terenul din Nord a „Rapiduleţului”.
Repriză echilibrată
Disputa începe cu gazdele în forţă, aceştia reuşind să deschidă scorul încă din minutul 6. Florescu face o cursă de circa 25-30 de metri, pătrunde în careul advers, talonat de un jucător de la oaspeţi, şutează din 6 metri la colţul lung, obligându-l pe portarul popeştenilor să scoată mingea dintre aţe: 1-0. bucuria gazdelor nu durează prea mult pentru că în scurt timp vine egalarea. În minutul 22, când jocul nu anunţa nimic spectaculos, Ivănoiu pătrunde pe stânga, centrează şi Nicolae Zamfiroiu reia în poartă din 6 metri: 1-1.
Proteste şi teamă
Repriza secundă începe în aceeaşi notă, de dominare a gazdelor. În minutul 55 Nicolaescu şutează din alergare însă mingea trece peste poarta lui Băiaşu. Zece minute mai târziu Stoica primeşte o minge în careul advers, preia şi şutează peste poartă. A fost momentul în care s-au înteţit vociferările din public vizavi de maniera de arbitraj a centralului Rotariu, care greşise până atunci, însă neintenţionat şi nu grav. Au fost, însă, vociferări şi proteste subiective venite din partea părinţilor şi rudelor unui jucător aflat în teren, la care s-au adăugat şi proteste vehemente ale oficialilor grupării gazdă, de pe bancă. Acest lucru a însemnat o demoralizare a lui Rotariu care a arbitrat până la final timorat. Astfel, acesta a acordat o lovitură liberă pentru gazde, când acest lucru nu se impunea (nici vorbă de fault!). era minutul 71, lovitura liberă fiind transformată în gol de Anuţa. În minutul 87 atacantul gazdelor Laurenţiu Pufu scapă singur spre poarta adversă dar şutează peste. Şi în loc să fie 3-1 pentru gazde, la faza ce a urmat peste câteva secunde s-a făcut egal. A fost o învălmăşeală în careul „electricienilor”, mingea a ajuns la Sima care din 2 metri a reluat în poartă, cu largul concurs al goal-quiperului gazdelor, Dina. Scor final, Electra – Luncavăţul Popeşti 2-2, şi meciul se încheie cu reproşuri vehemente aduse de banca tehnică a gazdelor centralului Rotariu.
Date tehnice
În acest meci Lucian Giurcă a trimis în teren formula: Dina – Boghiu, Nicolaescu, Bâzgan, Sobolu, Mătăsaru (Anuţa – minutul 46), Florescu, Mitrache (Ariciu – minutul 54), Stoica (Ţăpârlan – minutul 89), Pufu, Cherăscu (Constantin – minutul 56). De partea cealaltă, profesorul Lucian Catargiu a jucat această dispută cu echipa: Băiaşu – Sima, I. Fistogeanu, N. Zamfirescu, Smarandache, Sântoiu, Toşu (Pestrea – minutul 36), N. Fistogeanu, Răducea, Ghe. Zamfirescu, Ivănoiu. A arbitrat, pe final oarecum timorat, la centru, Dumitru Rotariu, la cele două linii aflându-se Ion Iordache şi Marian Maria. Observator din partea AJF Vâlcea a fost Nae Chiriţă.
Ionel GEREA