Auto-Moto

Audi va invita în noua sa casa

Nurvil continuă seria surprizelor dedicate clienţilor săi, vâlcenilor

 

Audi vă invită în noua sa casă

 

Marţi, 12 septembrie, ora 20.00, are loc inaugurarea oficială a noului showroom Audi din Râmnicu Vâlcea. Evenimentul, extrem de important pe piaţa auto vâlceană, dar nu numai, se desfăşoară pe Strada Ştrandului, nr. 52A, şi este găzduit de SC Nurvil SRL. Lucrările la showroom-ul Audi au început în iunie 2006 şi s-au finalizat zilele trecute. Investiţia s-a ridicat până în acest moment la peste 2.000.000 euro şi a generat 50 de noi locuri de muncă. Suprafaţa totală a showroom-ului, cu tot cu sectoarele de service, tuning, Weltauto (singurul loc unde puteţi găsi autovehiculul de ocazie potrivit aşteptărilor dumneavoastră – n.red.) şi parcări este de 10.000 metri pătraţi. Acesta este fără doar şi poate cel mai mare şi modern din judeţul nostru. Inaugurarea va prilejui, potrivit reprezentanţilor departamentului de marketing şi comunicare ai dealer-ului, lansarea renumitului model Audi TT Coupe, precum şi o serie de surprize inedite. Directorul general Mihai Văduva îşi doreşte, ca de altfel întreaga echipă de specialişti pe care o coordonează, să dedice evenimentul tuturor clienţilor şi colaboratorilor: „Ne dorim ca acest eveniment să fie dedicat clienţilor noştri, vâlcenilor, să le aducem la cunoştinţă că lor li se datorează investiţia aceasta şi totul a pornit de fapt de la dorinţa noastră de a le fi mai aproape, de a le oferi pe lângă maşinile de excepţie un spaţiu şi un service pe măsură. Considerăm că în acest spaţiu, clientul Audi în mod special, dar nu numai, ar trebui primit fără a precupeţi nici un efort spre a-i satisface aşteptările. Sperăm că s-a reuşit punerea în aplicare a acestor obiective”. Societatea SC NURVIL SRL a luat fiinţă în anul 1996, iar în anul 2002, în urma semnării scrisorii de intenţie cu Importatorul General PORSCHE ROMÂNIA, a devenit dealer autorizat Volkswagen. În acelaşi an, a fost finalizată construcţia show-room-ului şi a service-ului conform standardelor Corporate Identity Volkswagen. Pe parcurs, societatea şi-a mărit permanent numărul de angajaţi ca urmare a unei ample activităţi depuse în sprijinul clienţilor săi, ajungându-se în prezent la peste 100 de salariaţi. La departamentele vânzări auto, piese de schimb, service şi nu numai, majoritatea personalului a fost şcolarizat conform metodologiilor concernului. Pe această bază, numărul autovehiculelor Volkswagen şi Audi vândute a depăşit cifra de 950 de unităţi. Începând cu luna mai 2004, Nurvil funcţionează cu un birou de vânzări în Târgu Jiu unde, în prezent, dispune de doi vânzători şcolarizaţi la Porsche România. Beneficiind de aportul unui personal tânăr şi specializat cât şi de o dotare de excepţie suntem convinşi că societatea Nurvil, Dealer Volkswagen si Audi, va face în continuare notă aparte printre dealerii auto atât din Vâlcea cât şi din regiune, reuşind să se impună şi să se detaşeze pe piaţa auto. Nurvil urmăreşte conceptul modern de „dealer full service”, oferind clienţilor săi o varietate de servicii foarte extinse şi confortul că pot găsi toate serviciile legate de cumpărarea/repararea unui autoturism într-o singură locaţie. Nurvil reprezintă mărcile Volkswagen şi Audi, atât în domeniul comerţului auto cât şi cel al service-ului. Dispune de cel mai bine pregătit personal, cele mai bune dotări, eficienţă şi promptitudine. Indiferent dacă este vorba de o zona urbană sau rurală, în orice moment, este posibilă conducerea unui autoturism Volkswagen în condiţii deosebite de confort şi stabilitate. Mai multă siguranţă, mai multă plăcere, mai mult confort. Şi, în acest context, vă oferă o plăcere deosebită de a conduce. Design creat atât pentru inimă, cât şi pentru minte. O ţinută de drum care trezeşte simţurile. Cu un demaraj care îţi taie respiraţia, Audi îţi permite un stil de condus dinamic, sportiv. Şi acesta este doar începutul.

Str. Ştrandului, nr. 52A, 240501, Rm. Vâlcea, tel.: 0250 703 600, www.nurvil.ro

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button