CSM II Rm. Vâlcea – Olteţul Zătreni 3-0
Victorie la scor de neprezentare
* Bilia, Vlăduţi şi Mocioacă, din lotul „mare”, au jucat pentru echipa din eşalonul patru
Având ca obiectiv accederea în eşalonul trei, echipa secundă a Clubului CSM Rm. Vâlcea a început ca din puşcă actuala ediţie de campionat a Diviziei D. „Municipalii” lui Gabi Mangalagiu au câştigat în prima rundă, la Drăgăşani, cu petroliştii lui Dobre, 2-0, şi au intrat cu moralul ridicat în teren, pe propria arenă, pentru disputa cu nou-promovata Olteţul Zătreni.
Două goluri şi multe ratări
Fără Gabi Mangalagiu pe bancă, datorită faptului că a trebuit să onoreze, ca naş o nuntă, dar cu Cristi Bora pe post de suplinitor, gazdele au început în forţă disputa cu formaţia din sudul judeţului. În minutul 10, gazdele beneficiază de o lovitură liberă de la circa 20 de metri. Execută Bilia, dar în zid, faza rămânând apoi fără rezultat. Golul care a deschis „balul” a fost marcat de Niţă în minutul 17. acesta a preluat o minge în careul advers,. Şi-a întors omul care-l marca şi a şutat din demivoleu la colţul scurt, fără speranţe pentru portarul V. Herăscu: 1-0 pentru CSM II. În minutul 26 avea să fie 2-0 pentru gazde. A fost o combinaţie frumoasă a „municipalilor”, plecată de la centrul terenului şi finalizată cu gol de Oană care a şutat din 10 metri, mingea oprindu-se pentru a doua oară în plasa porţii oaspeţilor.
Repriză anostă
Repriza secundă a fost una de uzură, căldura fiind unul din factorii care au stat la baza jocului modest făcut de ambele grupări. Cu 20 de minute înainte de final, însă, şi-a făcut apariţia şi „nuntaşul” Gabi Mangalagiu, elevii săi trezindu-se parcă dintr-o dată. Astfel, după doar cinci minute Niţă a ratat ocazia de a face 3-0 cu un şut din şase metri pe lângă poarta adversă. Şapte minute mai târziu, însă, Iordache nu mai ratează şi stabileşte scorul final: 3-0 pentru CSM II.
În acest meci au jucat formaţiile. CSM II: Pârvu – Bilia, M. Pufu, Grecu, Jugăstreanu, Iordache (Zamfirescu), Mocioacă, Vlăduţi (Turică), Bolcu, Oană (Predulete), Niţă. Olteţul Zătreni: V. Herăscu – M. Herăscu, Petrescu, Staicu, Vâlcu, Purcărea, Iordache, Cruceru (Călugăriţa), Şaramet, Cercel, L. Vâlcu. Meciul a fost condus foarte bine de brigada formată din Dumitru Rotariu (la centru), Vasile Niculicioiu şi Roxana Glăvan, la cele două linii. Observator AJF a fost Nae Chiriţă.
Ionel GEREA