Liga IV

Trupa lui Lucian Giurca a facut scor cu Minerul Costesti

Electra Rm. Vâlcea – Minerul Costeşti 3-0 (2-0)

 

Trupa lui Lucian Giurcă a făcut scor cu Minerul Costeşti

 

Înţelegători, oficialii clubului Electra au acceptat amânarea partidei ce trebuiau să o joace la Govora cu FC din localitate. Astfel că partida de pe teren propriu cu Minerul Costeşti însemna pentru gruparea preşedintelui Gheorghe Bucuroiu debutul în noul sezon competiţional. Cu mulţi jucători tineri, dar şi destui cu experienţă, cu acelaşi antrenor pe bancă, Lucian Giurcă, cel care a demonstrat că e devotat meseriei şi că vrea să facă treabă, Electra are anul acesta obiectiv clasarea în primele locuri şi formarea unei echipe care în scurt timp să atace promovarea în Divizia C.

Meciul de pe arena Clubului Sportiv Şcolar a însemnat un adevărat galop de sănătate pentru „Rapiduleţul din Nord”. Râmnicenii au avut momente când s-au distrat cu o echipă a căror jucători aveau ca obiectiv parcă acela de a se certa între ei sau de a protesta la decizia arbitrului Constantin Popescu. Aceasta a dovedit totuşi indulgenţă, în două cazuri cel puţin centralul putând scoate fără probleme cartonaşul roşu pentru jucători de la Costeşti. Scorul este deschis repede de gazde. În minutul 17, o neînţelegere în defensiva oaspeţilor face ca mingea să se lovească de Bâzgan şi a intrat în plasă: în minutul 35 Stoica face 2-0 pentru Electra, iar în minutul 39 Mătăsaru stabileşte scorul pauzei: 3-0 pentru gazde. Şi dacă în prima parte s-au dat trei goluri, în repriza secundă se păstrează simetria, tot trei goluri, toate în poarta celor din Costeşti. În minutul 62 Mătăsaru face 4-0 după ce transformă un penalti, apoi Cherăscu duce scorul la 5-0 pentru Electra cu transformarea unui alt penalti în minutul 76. acelaşi Cherăscu stabileşte scorul final: 6-0 pentru Electra cu un gol reuşit din interiorul careului mic.

Au jucat formaţiile: Electra: Dina – Bâzgan, Bălăşoiu (Panait), Nicolaescu, Ninciuleanu, Mătăsaru, Mitrache, Boghiu, Smeada (Ţăpârlan), L. Pufu (Cherăscu), Stoica (Bărbulescu). Minerul Costeşti: V. Peştereanu – Stoinescu (Petrescu), Cosma, T. Peştereanu, Huruială, Neghină, Holtei, Sârbu, Stoian, Fiastru (Coca), Drăgulete (Catrina). Au arbitrat foarte bine, Constantin Popescu, la centru, Alexandru Drăghici şi Mihai Maria, la cele două linii. Observatorul meciului a fost vicepreşedintele AJF, Jackie Pintilie.

Ionel GEREA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button