Economie

Criza grâului – coma agriculturii

Criza grâului – coma agriculturii

 

Estimările sunt sumbre. Ministerul Agriculturii arată că anul acesta producţia de grâu este undeva pe la 5,6 milioane de tone, în medie 2.750 kg/ha. Cu aproape două milioane de tone mai mică decât anul trecut, dar suficientă pentru a acoperi necesarul de consum intern (circa 3,5 milioane tone), necesarul de sămânţă şi cel de furaje. Nici nu s-a încheiat secerişul, că actorii de pe filiera cerealelor au şi început să se războiască. Pe de o parte, ţăranii sunt nemulţumiţi de preţul de vânzare, deşi acesta a urcat în perioada recoltatului de la 2.600 – 2.770 lei vechi pe kilogram, până la 3.200 – 3.500 lei pe kilogram. Pentru că au investit o grămadă de bani în înfiinţarea şi întreţinerea culturilor, iar la preţurile actuale nu pot să-şi recupereze banii, ei preferă să ţină grâul în hambare, doar, doar silozurile şi procesatorii vor da mai mult. În plus, se tem să nu fie furaţi sub pretextul prea multor corpuri străine şi a unei umidităţi prea mari a grâului. Până la ora actuală, în marile depozite comerciale au ajuns doar vreo două milioane de tone de grâu. Mai grav este că, din cele două milioane de tone de grâne din silozuri, numai o cincime este optimă pentru panificaţie. Făina obţinută din restul cantităţii trebuie tratată pentru ca franzela să iasă buna, deci şi brutăriile vor avea costuri suplimentare. Procesatorii cred că acoperirea necesarului de pâine pentru populaţie din producţia de grâu internă este pe muchie de cuţit. În acelaşi timp, morarii sunt în pragul colapsului deoarece au stocuri mari de faină pe care nu reuşesc să le vândă, în ciuda preţului derizoriu – 5.000 lei vechi / kg. În judeţul Vâlcea, situaţia este de-a dreptul disperată, cu un procent de sub 69 la sută din recolta de grâu din anul precedent. Producţia medie este de aproximativ 2.800 kg / ha.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button