Diverse

Biroul Executiv este pregatit sa nu aprobe demisia presedintelui

După ce contestatarii conducerii AJF au trecut la pupincurism,

Biroul Executiv este pregătit să nu aprobe demisia preşedintelui

Finalul Adunării Generale a AJF Vâlcea a dezvăluit slugărnicia şi caracterul lipsit de verticalitate al unor oameni de fotbal din judeţ. De acest lucru s-a lămurit şi preşedintele demisionar care, spre cinstea lui – şi aici merită apreciat din toate punctele de vedere – a refuzat să mai suporte un pupincurism ieftin, cu rezonanţe comuniste şi venit tocmai din partea unor contestatari. Cei care au strigat în gura mare că vor să se retragă dintr-un campionat trucat, cei care au adus acuze grave conducerii AJF şi au comparat, printre altele, fotbalul vâlcean cu cel din Burkina Faso, s-au găsit acum să se roage de preşedintele demisionar să revină, să ceară delegaţilor să se ridice în picioare pentru a-l determina pe ex-preşedinte să rămână în funcţie, ba chiar i-au jignit grav pe delegaţi spunând: „Iertaţi-ne domnule preşedinte, dar nulţi din cei care sunt aici în sală nici n-au ştiut ce au votat!”

Toate aceste inepţii n-au fost înghiţite de preşedintele demisionar. Acesta le-a replicat dur şi foarte realist: „Sunteţi falşi, domnilor! Dacă îmi eraţi aproape nu trebuia acum să mi-o arătaţi, ci atunci când Mănoiu şi Gerea m-au atacat în presă. Dar realitatea e că din cauza asta am fost atacat, pentru că mulţi dintre dumneavoastră în loc să veniţi întâi la AJF şi să vă spuneţi păsul, aţi dat fuga la presă şi m-aţi atacat. Acum mă rugaţi degeaba să rămân. Mi-am dat demisia… Ar fi o dovadă de labilitate să revin!” În sală s-a făcut linişte. Ex-preşedintele a spus un mare adevăr, în sfârşit!, atunci când a recunoscut că presa nu l-a atacat din senin. Iar noi am constatat, ca şi domnia sa, că tocmai cei ce l-au atacat şi i-au adus multe acuze, acum se rugau să rămână în funcţie. Probabil pentru a-l lua din nou în cătare…

Surpriza cea mare ar putea să se producă săptămâna aceasta când noul Birou Executiv, format din mulţi susţinători ai ex-preşedintelui, ar putea să nu mai considere – aşa cum au făcut cu Tudorică, Lovin, Busuioceanu şi Demetrescu – că demisia este un act de voinţă unilateral, ci sunt pregătiţi să respingă această demisie anunţată în plenul Adunării Generale. În acest caz totul ar reintra în normal şi ex-preşedintele ar trebui să revină în funcţie pentru a conduce nu aşa cum şi-a propus când a candidat în iarnă, ci aşa cum îi vor dicta alţii…

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button