Politica

Democraţii Bulacu şi Vâlcu, musafiri fideli ai prefectului Anuţa Handolescu

Nu mai e nici un secret pentru nimeni că democraţii Romulus Bulacu şi Samoil Vâlcu sunt aproape nelipsiţi din biroul prefectului Anuţa Handolescu. Oamenii s-au obişnuit atât de tare să fie musafiri în Prefectură, încât nici măcar nu mai realizează că acest lucru ar părea puţin nefiresc pentru presă. Chiar ne întrebam de ce îşi fac de lucru mai tot timpul Bulacu şi Vâlcu prin biroul doamnei prefect, astfel că ne-am hotărât să adresăm această nelămurire în cadrul unei conferinţe de presă. Senin, Romulus Bulacu a recunoscut că îşi face frecvent drum prin biroul doamnei prefect, dar nu chiar aşa des cum credem noi. O dată, două ori pe lună, nu mai mult.

„Chiar încercăm să ne reţinem. Când mergem acolo, discutăm chestiuni legate de judeţ. Încercăm să nu discutăm politică”, a spus Romulus Bulacu, destul de mirat că este întrebat în legătură cu acest subiect. Cu această ocazie am aflat şi motivul pentru care Bulacu şi Vâlcu se perindă pe la Anuţa Handolescu: soţia domnului Bulacu şi doamna prefect sunt vechi prietene, încă de pe vremea când erau vecine de scară şi discutau, probabil, despre cum trebuie puse murăturile sau despre cele mai bune metode de a conserva gemul de prune. Câteva chestii nu am înţeles noi din toată această treabă. De ce încearcă cei doi democraţi să se reţină în relaţiile cu prefectul judeţului dacă tot nu este nici o problemă, cât de mult reuşesc cei trei să nu discute politică în Prefectură şi de ce, dacă tot este aşa de bună prietenă cu doamna prefect, nu vine soţia domnului Bulacu la doamna Anuţa Handolescu să socializeze, în loc să-şi trimită soţul să facă acest lucru?
(O.H.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button