Caleidoscop

Zvonuri

Zvonuri

 

* O echipă nou înfiinţată a oferit suma de 2000 euro pentru un loc în Divizia D. Unii spun că suma a fost acceptată, alţii că e exagerată!

* La intervenţia unui politician aflat la putere, primarul unei localităţi vâlcene a permis unei echipe din Divizia D să-i folosească terenul, însă conducerea clubului şi sponsorii nu au făcut nimic pentru modernizarea bazei sportive pe care au folosit-o un an de zile.

* Mitică Cumpănaşu adună „semnături” pentru a fi votat în Biroul Executiv ca reprezentant al echipelor de Divizia Onoare. Necazul cel mare este acela că el nu face parte, acum, din conducerea niciunei echipe.

* Un şef din fotbalul vâlcean a încălcat câteva legi ale bunului simţ. De când este mare şi tare în funcţie, uită să salute persoane mai în vârstă şi de sex feminin şi… mai mari în grad şi funcţie!

* Faptul că un număr tot mai mare de oameni de fotbal din Vâlcea au intrat în politică îi face pe aceştia să se gândească serios la susţinerea unui preşedinte apolitic la AJF.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button