Evaziunea fiscala, becsenarita de la radacini
Evaziunea fiscală, becşenărită de la rădăcini
Vai de capul nostru! Am trăit s-o vedem şi pe-asta: baronul Dumitru Becşenescu a organizat o conferinţă de presă pentru a combate, cică, fenomenele de evaziune fiscală. Nu, nu a venit călare pe o mătură, dar… da… a invitat doar presa fidelă intereselor sale de baron interjudeţean. Altfel, ar fi fost nevoit să dea şi nişte explicaţii şi nu ştim cum ar fi făcut faţă. Printre rânduri, bâlbâiri, trei fâsuri şi două pârţuri, la respectiva întâlnire, ni s-a confirmat încă o dată că Becşenescu a tăiat frunză la câinii din Bruxelles, iar fraierilor le-a dat impresia că este în misiune specială. În realitate, pseudo-euro-depătatul Becşenescu a păpat inutil banii Parlamentului, statului, ai noştri, chestiune pentru care, cu toată sinceritatea, dacă am putea, l-am trimite noi undeva de unde nici măcar Costi Rădulescu sau Miron Mitrea nu l-ar mai putea scoate… fără să se murdărească pe mâini. Cât priveşte evaziunea fiscală şi alte lucruri urâte ce derivă din aceasta, vă asigurăm că nu se putea găsi om mai potrivit decât becşănarul şef să vă vorbească despre ele. Nu te pui cu profesioniştii!