Încotro, Cozia Calimanesti?
Fosta echipă a preşedintelui Mihai Persu de la AJF Vâlcea a ratat promovarea şi are cele mai mari şanse să nu se mai înscrie în viitoarea ediţie a Diviziei D. Prima declaraţie în acest sens a fost dată de actualul preşedinte al clubului, Lari Mihăilă, care doreşte pentru o vreme să rupă orice legătură cu fotbalul condus de Mihai Persu. În această situaţie Cozia Călimăneşti, dacă nu se va înscrie în Divizia D, ar determina salvarea de la retrogradare a celeilalte echipe susţinute de firma Damila (sponsor principal la Cozia). Este vorba de Petrodam Măciuca, formaţie în pole-position pentru o eventuală salvare de la retrogradare. Interesant este şi faptul că o parte dintre conducătorii şi micii sponsori ai echipei ar negocia transformarea Coziei în satelit al CSM-ului şi mutarea echipei la Căzăneşti, dar în acest caz merită urmărită reacţia primarului Ilie Amuzan, cel care va primi zilele acestea o ofertă concretă din partea unui serios om de afaceri vâlcean care intenţionează să nu lase staţiunea de pe Valea Oltului fără reprezentare la Divizia D.