Hai si-om mai vedea!
Opinie pe semicerc
A trebuit să se întâmple. Şi s-a întâmplat. Cornel Bădulescu a plecat de la Vâlcea. Probabil că două caractere tari, Bădulescu şi Tadici, n-ar fi avut loc la Oltchim. Sau, dimpotrivă, ar fi făcut treabă bună, cine ştie. Deşi oficial nu se cunoaşte numele viitorului secund al lui Tadici, personal am câteva indicii. Şi dacă va fi aşa cum ştiu eu, atunci se va adeveri ceea ce anunţa Tadici la prima (şi deocamdată singura) conferinţă de presă la care a participat în calitate de principal al grupării vâlcene. Spunea ex-zălăuanul atunci că dacă Bădulescu nu va accepta să lucreze cu el, atunci are o variantă de antrenor colaborator care nu are tangenţă cu Vâlcea. Nici n-a antrenat şi nici n-a jucat pentru Vâlcea. Cel despre care ştiu, cu siguranţă îndeplineşte aceste condiţii.
Orice s-ar spune, sincer, îmi pare rău că a plecat Bădulescu. Am apreciat la omul acesta diplomaţia. Au fost momente în care se simţea că se scufundă corabia. Bădulescu a ştiut să ţină echilibrul în relaţia jucătoare – presă. Nu l-am auzit niciodată criticându-şi elevele. „Ce să fac, cum să le critic, pentru că mâine am nevoie de ele în teren?! Astea sunt, bune sau rele, ele joacă, nu Bădulescu”, spunea ieşeanul.
Au fost mai multe momente de discuţii pe care le-am avut. Niciodată, într-un an de zile, Bădulescu, în faţa mea, nu a vorbit rău de nimeni. Tot timpul a avut cuvinte de laudă faţă de conducere. A apreciat colaborarea cu inginerul Gavrilescu şi ulterior cu Andrei Luca despre care a spus că este un băiat tânăr care poate ajunge departe, pentru că are caracter şi ştie ce înseamnă sportul de performanţă, în mod special handbalul.
Respect echipa de handbal Oltchim pentru că este parte din sportul vâlcean. Pentru că este singura care ne ţine pe noi, vâlcenii, în Europa. Daţi-mi voie, însă, să nu manifest la fel de mare sentiment de preţuire faţă de Tadici. Tot respectul pentru argintul din Rusia. Tadici e un antrenor bun şi rezultatele din Rusia dovedesc asta. Dar, daţi-mi voie să nu pot uita ce am păţit în deplasările pe care le făceam la Zalău. Când noi, presa, eram trataţi ca nişte cârpe. Când ni se luau camere de filmat de la uşă, când eram plimbaţi prin toată sala pentru a găsi un loc, când ni se spărgeau ouă în cap. Apoi, aroganţa cu care m-a tratat când, antrenor al naţionalei fiind, a venit la o şedinţă a federaţiei la Vâlcea, şi nici n-a vrut să stea de vorbă. Astea, cu toată părerea de rău, nu pot fi uitate aşa uşor.
M-aş bucura ca Tadici să facă treabă la Vâlcea. Departe de mine gândul de a începe acum un război cu dânsul. Are atuul rezultatelor, are atuul unui antrenor cu o carte de vizită. Şi apoi, în joc e prestigiul clubului, prestigiu pe care nimeni n-are dreptul să-l terfelească.
Deja mi s-a atras atenţia că fac atmosferă proastă la echipă. Şi am spus doar că m-aş bucura ca transferul Narcisei Lecuşanu să nu fie unul nereuşit. Atât am zis. În rest, viaţa, rezultatele viitoare vor dovedi ce şi cum.
N-am prea înţeles eu ce şi cum. Adicătelea, tu vrei pe cineva anume, scrii, te baţi, încerci să convingi că e omul ideal la locul ideal, şi după ce vine, îl faci cu ou şi cu oţet. Asta nu prea se face pentru că e vorba de verticalitate şi de sinceritate. Aşa cum eu nu am teama de a recunoaşte că nu pot să trec cu buretele peste umilinţele „marca Tadici”. Dar, indiferent de ceea ce se spune, mai mult sau mai puţin răutăcios, handbalul vâlcean merge mai departe. Cât mai sus!
Ionel GEREA
