Liga II

„M-am aşteptat să fie greu!”

Victoria obţinută în faţa codaşei clasamentului nu a fost deloc atât de uşor de obţinut. La finele acestei partide, antrenorul Costel Pană a remarcat acest aspect şi a spus că Auxerre Lugoj avea toate motivele să se bată pentru un rezultat pozitiv în Zăvoi, atâta timp cât orice punct în plus contează în lupta pentru retrogradare.
„Sunt mulţumit doar de rezultatul consemnat, dar nicidecum de joc. Jucătorii mei se pare că nu au înţeles exact ce le-am spus la antrenament. I-am pus în gardă că avem un meci foarte greu, pentru că eu consider că acesta a fost cel mai greu dintre toate cele trei disputate până acum, pentru că Auxerre Lugoj nu avea practic nimic de pierdut.

Doar noi eram sub presiune, dacă făceam un pas greşit iroseam două puncte preţioase. Nu am strălucit, dar până la urmă e bine că s-a terminat aşa şi-i felicit pe jucătorii mei pentru faptul că au luptat şi au obţinut încă o victorie muncită”, a spus tehnicianul CSM-ului.

Pană nu are „lipici” la spectatori
În ciuda celor trei succese din retur, antrenorul Costel Pană a devenit iarăşi „ţinta” principală a unor cârcotaşi din tribună, probabil aceiaşi care i-au făcut ziua neagră şi-n meciul cu FCM Târgovişte. „Din păcate, o parte din publicul vâlcean, „atotcunoscător”, şi-a făcut iarăşi de cap. Le este greu înţeleagă că noi suntem o echipă în construcţie, că am luat jucători foarte ieftini sau gratis şi nu putem face peste noapte o echipă de Champions League, cum îşi închipuie unii din tribună. În aceste condiţii, sincer vorbind, îmi pun foarte serios întrebarea dacă o parte din spectatorii care vin la stadion merită ca echipa noastră să joace în prima divizie? Eu am pus întrebarea şi tot eu răspund: nu cred că merită!”, a susţinut Pană.

„Ar fi mai bine să jucăm în altă ţară!”
Principalul CSM-ului a continuat atacurile la adresa contestatarilor din tribună: „E vorba doar o parte din spectatori. Cei care-au rămas la sfârşit şi ne-au aplaudat merită să fie apreciaţi, pentru ei jucăm. Cei care-au plecat înainte nu merită şi-i invit să-şi cumpere mai bine bilete pentru alte stadioane. Am jucat 15 ani fotbal, dar nu am văzut niciodată, nicăieri, atâta răutate din partea unor oameni. Nu ştiu din ce neam sunt, ce corcituri sunt, însă nu pot să-mi dau seama ce au cu noi! Se pare că pentru noi ar fi mai bine să jucăm în altă ţară. Eu cred că-n altă ţară oamenii ne-ar aprecia mai mult decât unii binevoitori de pe aici!”. „Ceea ce mă deranjează în acelaşi timp cel mai mult este faptul că cei care vor să vină la stadion şi sunt suporteri adevăraţi ai echipei nu iau atitudine asupra celor care tot timpul ne jignesc şi comentează orice lucru. Eu, dacă merg la un spectacol, iar vecinul meu de scaun înjură artiştii, mă iau de el. Nu pot să-l las să-şi bată joc, să vină el să se refuleze pe spinarea altora. Să se refuleze la ei acasă, la WC, sau mai ştiu eu unde! Dar cu siguranţă că aceştia sunt oameni care acasă nu au nimic de spus. Asta e problema lor”, a încheiat Pană.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button