Deputatul Aurel Vladoiu are din nou niste probleme
Deputatul Aurel Vlădoiu are din nou nişte probleme
Deci, şi de această dată, vă rugăm să-l ascultaţi cu atenţie. El reluat o problemă mai veche a localităţii Frânceşti şi n-ar fi rău să ştiţi ce se petrece acolo. După ce în vara anului trecut inundaţiile au lăsat localitatea fără podul peste râul Bistriţa, Guvernul a decis ca Armata să construiască pe propria cheltuială un pod metalic, întrucât primăria nu-şi putea permite costurile pe care le implică realizarea unei lucrări de o asemenea anvergură. Cât despre chiria pe care ar fi urmat să o plătească Primăria Armatei, autorităţile au dat asigurări că va fi rezonabilă. Atât de rezonabilă încât Primăria Frânceşti plăteşte lunar MApN suma de 220 milioane lei. Până în acest moment, Consiliul Local Frânceşti a virat Ministerului Apărării Naţionale două miliarde lei şi mai are de achitat facturi de peste 1,4 miliarde lei. „Trebuie să ne ferim de greci şi când ne fac daruri. Deşi l-am rugat personal, ministrul Athanasiu refuză să treacă în proprietatea comunei podul, sub motivul că armata nu are bani”, a spus deputatul Aurel Vlădoiu, care vă mulţumeşte că l-aţi urmărit şi vă invită să-l mai suportaţi un minut, pentru că mai are de adăugat vreo două şi despre corupţie. Ce se petrece? Recent, deputatul PSD Aurel Vlădoiu a adresat o interpelare, ministrului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Gheorghe Barbu, prin care arată că există indicii serioase potrivit cărora, în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Vâlcea, se petrec lucruri foarte grave, de care se face vinovată actuala conducere. „Rămâne de văzut de ce abia acum directorii adjuncţi, Carmen Sanda şi Roxana Radu, se disociază de directorul Nicolae Badea, cum a fost posibil ca Direcţia să execute lucrări, fără licitaţie, prin firma la care soţia directorului Badea este acţionar, pe ce a cheltuit directorul Badea cei 9.000 de euro puşi la dispoziţia Direcţiei de către olandezi, etc”, se arată în interpelarea lui Vlădoiu. O altă problemă aflată în atenţia deputatului pesedist Aurel Vlădoiu o reprezintă situaţia de la Ocnele Mari. „Oamenii aşteaptă să-şi primească despăgubirile pentru degradarea terenurilor iar, în timpul acesta, Guvernul îşi bate joc de ei prin intermediul unei firme numite Conversmin. Această firmă reface anual lista pentru plata uzufructului, tot anual reevaluează fără rost, dar pe bani grei, terenurile afectate şi propune soluţii inaplicabile pentru înlăturarea efectelor dezastrului. Mai nou, ar vrea să acopere pământul distrus de sare cu pământ fertil. Pentru este clar că firma are triplu rol: primul este de a ascunde neputinţa guvernanţilor de a gestiona situaţia; al doilea rol este de paratrăsnet al Guvernului prin care să se scurgă indignarea celor afectaţi; al treilea rol este legat exclusiv de fondurile guvernamentale pe care le manipulează”, a arătat Aurel Vlădoiu într-o intervenţie recentă. Şi, în sfârşit, v-am mai spus că, în data de 28 iunie 2003, firma turcească LTB Investment Group a achiziţionat pachetul majoritar al SC OLTPLAST Drăgăşani. Firma respectivă a beneficiat de credite cu garanţie guvernamentală pentru reutilare şi dezvoltare. Tot prin aceste credite au fost cumpărate două utilaje în valoare de peste 6 milioane dolari. Ulterior, aceste utilaje au fost închiriate unei alte firme, cu sediul în Turcia şi care îşi desfăşoară activitatea tot în Turcia. OLTPLAST nu a încasat, însă, decât o parte infimă din chiria care i se cuvenea. Pe 13 februarie 2006, AVAS a reziliat contractul de privatizare cu turcii, care au lăsat societatea într-o situaţie disperată. La ora actuală, OLTPLAST Drăgăşani mai are aproximativ 60 de salariaţi din cei câteva sute, dar nici aceştia nu mai au de lucru. Drepturile salariale nu au mai fost achitate din martie 2005, creanţele salariaţilor ridicându-se la 543.987 RON. În legătură cu această problemă, deputatul PSD Aurel Vlădoiu va formula o interpelare ministrului Economiei şi Comerţului şi Parchetului.