Liga IV

Dobre a pierdut pariul!

* Petrolul II, doar sparring-partner pentru Sportul

În tur meciul a fost câştigat de râmniceni cu 3-0, însă la „masa verde”, aşa că drăgăşenenii aveau de luat o revanşă. Preşedintele, antrenorul şi delegatul Dumitru Dobre a pariat chiar că nu va pierde meciul de la Bărbăteşti. Însă era destul de greu pentru echipa sa să se impună, mai ales că Sportul avea orgoliul rănit după înfrângerea cu Şirineasa şi un alt rezultat negativ nu putea fi acceptat. Au sperat măcar într-un rezultat de egalitate, dar n-au reuşit nici măcar să păstreze proporţiile scorului.

Gazdele şi-au făcut jocul obişnuit, fără să forţeze, însă s-a întâmplat să marcheze de 6 ori. Uţă (2), Bunescu (2) şi Floricu şi-au trecut numele pe lista marcatorilor, listă pe care au mai avut loc şi doi drăgăşeneni, unul ce a marcat în poarta proprie, celalalt în cea adversă. S-a terminat, astfel, 6-1. Cum a irosit şansele de a încurca Sportul în acest sezon, Dobre se gândeşte deja la campionatul următorul când este convins că va avea mai mult noroc.

S-a schimbat antrenorul la Sportul
* Bora şi Catrinoiu, în faţa unei noi provocări
Eşecul din etapa precedentă i-a făcut pe cei de la Sportul să se gândească mai serios la competiţie şi la ceea ce-i aşteaptă în acest retur de campionat. Una dintre măsurile luate după eşecul cu Şirineasa a fost schimbarea antrenorului. În locul lui Iulică Dincă a fost preferat pe banca Sportului antrenorul juniorilor republicani de la CSM, Cristi Bora. Acesta, la fel ca şi la clubul fanion al judeţului, CSM, va fi ajutat de colegul său, Emil Catrinoiu. Cei doi au luat primul contact cu echipa la meciul cu Petrolul, când Sportul s-a impus cu scorul de 6-1. Deocamdată nu s-au văzut prea multe schimbări, însă timpul a fost scurt. Preşedintele Sportului, Cristi Manu, spune că a sesizat totuşi mai multă disciplină în joc.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button