La „placinte” înainte, la „razboi” înapoi
La „plăcinte” înainte, la „război” înapoi
Norocul primarului PC de Berislăveşti, Ion Buşagă, este că alţii se gândesc la comunitatea pe care o conduce. Altfel, nu vedem cu ar fi reuşit acesta să le ofere cetăţenilor din satul Robeşti un cămin cultural modern. După cum vă spuneam şi săptămâna trecută, două sute de milioane le-a dat Consiliul Judeţean, cu o sută de bătrâne a venit la purtător şi Aurel Vlădoiu, iar grosul, materialele de construcţii şi ţigla, le-a dat Vintilă Matei. Cu toate că numărul celor care au avut o participare concretă la edificarea căminului cultural a fost redus, la petrecere şi-au făcut apariţia şi personaje care doar au venit, pe benzina statului, au păpat, şi-au umflat guşile cu băutură şi… au plecat. Cum, cine a achitat nota de plată? Probabil statul.