Liga III

Iosif Melcea, la a treia promovare

Iosif Melcea, la a treia promovare

* din păcate pentru el, cu nici o echipă n-a mers mai departe

Cu siguranţă, meritul de a fi terminat acest sezon din eşalonul III fotbalistic al ţării pe primul loc în seria a VI-a aparţine echipei Oltchim, în primul rând, antrenorului şi chiar conducerii. Însă un aport important l-a adus şi tânărul Iosif Melcea, un jucător talentat care de câţiva ani se află într-o continuă încercare de a pătrunde spre fotbalul mare. Putem spune că a început să facă performanţă de pe vremea când juca pentru Tineretul Rm. Vâlcea, echipa cu care, de altfel, a şi promovat în Divizia C, dar o anumită conjunctură a făcut ca această formaţie să se dizolve. Totuşi a luat fiinţă CSM-ul şi Melcea a fost cooptat de antrenorii echipei fanion a judeţului. După un an la Divizia C, „municipalii” au promovat în a doua scenă fotbalistică al ţării, dar Melcea n-a mai fost păstrat în lot. A fost aruncat ca o măsea stricată. Majoritatea oamenilor de fotbal de prin judeţ au considerat că Melcea a fost terminat ca fotbalist prin această decizie şi nu ar fi meritat un asemenea tratament în condiţiile în care jucători mai bine cotaţi, dar de valoare poate mai scăzută decât a lui Melcea, au fost aduşi din afara judeţului, cu pretenţii financiare mult peste ce ar fi fost necesar pentru „piticul” atacant vâlcean. A ajuns totuşi la FC Oltchim fiind împrumutat de CSM alături de alţi jucători. După un nou sezon excelent de Divizia „C”, Melcea este campion, de data aceasta cu FC Oltchim, dar nimeni de la CSM nu a urmărit evoluţiile şi parcursul acestei echipe pentru a-şi da seama cât de importanţi au fost jucătorii de serviciile cărora au decis să se lipsească în urmă cu ceva timp. Melcea şi Cosmin Popa sunt golgheterii liderului din „C”, reuşitele lor şi ale colegilor făcând ca Oltchim-ul să aibă şi cel mai bun  atac al seriei. Dar şi la Oltchim viitorul este incert; probabil că echipa campioană o să continue în „C”. Ar fi o nouă posibilitatea ca Melcea să nu joace în eşalonul II. Totuşi, după spusele preşedintelui clubului Oltchim, Mihai Diculoiu, acesta este la final de contract cu CSM-ul şi ar putea semna cu Oltchimul, însă a admis şi dumnealui că în condiţiile în care această grupare nu ajunge în „B”, ar fi păcat pentru el să rămână la acest nivel, existând riscul să se plafoneze. Deci vor fi mai multe variante în acest an. Poate totuşi va fi ajutat de cei care se pretind a fi adevăraţi oameni de fotbal, să aleagă varianta cea mai bună. Iar varianta cea mai bună nu înseamnă neapărat clubul fanion al judeţului, CSM Rm. Vâlcea.

– Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button