Diverse

„Domnul Persu vrea sa mareasca bugetul AJF-ului cu bani de la noi!”

Conducerea clubului FC Oltchim e supărată pe şeful fotbalului vâlcean:

„Domnul Persu vrea să mărească bugetul AJF-ului cu bani de la noi!”

antrenorul Marian Deaconescu spune că Mihai Persu i-a interzis să mai intre în sediul instituţiei pe care acesta o conduce

Zilele trecute, unul dintre oamenii importanţi din conducerea echipei de fotbal FC Oltchim, grupare deja promovată în Divizia B, inginerul Mircea Prisăcaru, era extrem de supărat. Supărat pe şeful fotbalului vâlcean, Mihai Persu. „nu ştie cum să facă să ne ia banii. Ne pune în cârcă nişte sume de bani pe care nu ştiu de ce ar trebui să le plătim. Doar pentru a-şi rotunji dânsul veniturile? Zice că trebuie să plătim la ei, la AJF, o taxă pentru corespondenţă. Dar noi avem treabă cu federaţia, nu înţeleg ce treabă să avem cu AJF-ul?! Apoi, zice că trebuie să plătim o anumită sumă de bani pentru nişte arbitraje. O aiureală. Eu nu-mi aduc aminte de aşa ceva!”, spune vicele „chimist”. 

 „Nu-i adevărat”, zice Persu

 Trebuia să aflăm, deontologic, şi părerea „învinuitului”. Să vedem ce spune domnul preşedinte Mihai Persu: „Eu am găsit o factură neachitată, de pe vremea domnului Constantin, a Clubului de Fotbal Oltchim pentru un turneu ce a fost vara trecută acolo. Trebuiau plătite, după câte am înţeles, nişte baremuri de arbitraj pentru acel turneu de juniori. Am vorbit cu preşedintele Diculoiu şi acesta ulterior nu ştia de acea factură, însă şi-a amintit de ea, dar mi-a zis că n-ar trebui să uităm că şi domnia sa îi lasă pe arbitri să se antreneze pe arena Oltchim. I-am zis că n-are nici o treabă una cu alta şi că factura trebuie achitată. De asemenea, pentru că mă gândisem la a doua variantă, în caz că plouă, ca semifinalele cupei să se joace pe Oltchim, domnul Diculoiu mi-a zis că în cazul acesta trebuie să plătim. Am renunţat la variantă şi dacă ploua meciurile se jucau pe «Electra». Revenind la acea factură, domnul Diculoiu mi-a zis să iau legătura cu domnul Prisăcaru şi să vedem ce facem. Domnul Prisăcaru a zis că nu plăteşte nimic şi că nu ştie de unde a apărut acea sumă. Eu i-am zis că o să-i trimit o adresă o adresă oficială şi cu asta basta!”

 „Nu e moşia lu’tata…”

 Între timp mai apare o problemă. Antrenorul Marian Deaconescu, coordonatorul Centrului de Copii şi Juniori de la FC Oltchim, spune că Mihai Persu i-ar fi interzis să intre în sediul acestei instituţii. „Mi-a zis că nu mai am ce căuta la AJF! Şi că nu mai am voie să intru în sediul acestei instituţii” – a spus antrenorul. „Nu-i adevărat! În primul rând că nu pot face asta, că AJF-ul nu e moşia lu’tata. Domnul Deaconescu a fost programat la un joc cu juniorii în sâmbăta Paştelui. Dânsul nu s-a prezentat la meci, iar eu l-am găsit la AJF şi l-am întrebat de ce nu s-a dus. Mi-a spus că ar fi trebuit să joace cei care l-au programat în acea zi. Pentru că mi s-a părut că a vorbit pe un ton răstit l-am rugat să vorbească mai frumos. Atunci mi-a zis: «N-ai vrea să-ţi vorbesc cu domnule preşedinte?!». Atunci eu i-am spus domnului Deaconescu faptul că din acel moment noi doi nu mai avem ce vorbi”, explică preşedintele forului fotbalistic vâlcean, Mihai Persu.

 Unde e buba?

 Concluzia e una, şi e extrem de tristă. Cum a făcut, cum n-a făcut, dar domnul Persu şi-a mai pus câteva paie în cap. Pentru că, supărat de maniera în care e tratat clubul de către AJF, domnul Prisăcaru i-a sugerat antrenorului Ion Lazăr (Maradona) să ia toate legitimaţiile copiilor săi de la AJF. „De acum încolo noi vorbim direct la Federaţie. N-avem treabă cu AJF-ul” a spus domnul Prisăcaru, care a lăsat de înţeles că ar fi dispus să retragă toate echipele de juniori de la FC Oltchim din competiţiile organizate de AJF. Pe de altă parte, este de neînţeles atitudinea lui Mihai Persu faţă de Marian Deaconescu. Un om care a făcut enorm de multe pentru fotbalul vâlcean. Marian Deaconescu a contribuit, să nu uităm, din teren, la istoria echipei de primă divizie Chimia, echipă dispărută în condiţii încă neelucidate. Găsitorului, recompensă!…

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button