Auto-Moto

Touareg, un nou design şi tehnologii inovatoare

Calandru redesenat, o nouă motorizare V8 cu injecţie directă de benzină şi siguranţă de vârf. -Primul sistem ABSplus din lume reduce distanţele de frânare pe teren accidentat cu până la 20 %Noul Touareg, echipat cu peste 2.300 de componente reproiectate arată diferit faţă de predecesorul său. Partea din faţă a fost amplu modificată, se remarcă o nouă grilă de radiator, faruri având o formă mai expresivă şi multe alte detalii modernizate. Dincolo de acestea, notăm un substanţial aport de noi şi, în unele cazuri, unice elemente tehnice. Touareg va fi, de asemenea, primul Volkswagen care propune o motorizare V8 cu benzina alimentata prin injecţie directă (V8 FSI, 257 kW/350 CP).

ABSplus

Acest dispozitiv, elaborat si patentat de Volkswagen, reprezintă o noutate mondială. Acest echipament face parte din dotarea standard şi rolul său este de a scurta distanţele de oprire ale lui Touareg cu până la 20% pe suprafeţe cu aderenţă precară, cum ar fi macadamul sau nisipul. În plus, sunt îmbunătăţite stabilitatea pe traiectorie şi răspunsul la bracarea volanului.

Front Scan

Radical novator, ca şi ABSplus, este sistemul Adaptive Cruise Control (ACC), care dispune de o nouă funcţie de încetinire până la oprire. În această configuraţie, sistemul poartă denumirea de Front Scan. Controlul distanţei faţă de automobilul care rulează în faţă se face prin intermediul unui radar, iar sistemul frânează sau accelerează automat, menţinând o distanţă constantă, definită în funcţie de viteză şi de condiţiile de trafic. Sistemul încetineşte maşina sau o poate chiar opri în situaţii de urgenţă. Side Scan. Acesta este un alt sistem de siguranţă care intră în dotarea noii generaţii Touareg, introdus în premieră la automobilele Volkswagen. Funcţia sa este de asistare a manevrelor la schimbarea benzii de mers. Sistemul monitorizează zonele din lateral şi spate, iar un martor luminos situat în oglinzile retrovizoare îl previne pe conducător de un eventual risc de coliziune în timpul trecerii de pe o bandă de mers pe alta.

Inovaţii ESP

Noi funcţii au fost adăugate şi sistemului electronic de asistare a stabilităţii ESP. În detaliu, este vorba despre un dispozitiv hidraulic (în loc de vechiul model pneumatic) de asistare a frânării de urgenţă, care este mai fiabil şi mai eficient. Datorită acestuia, presiunea necesară unei acţionari spontane a frânelor este acumulată în momentul eliberării pedalei de frânare, la o manevră precedentă. Apoi, notam sistemul ARP (Active Rollover Protection), care îmbunătăţeşte stabilitatea, frânările pe ploaie (reducând efectul acvaplanării), eficienţa încetinirii în regim de frânare atunci când începe să se manifeste fenomenul de fading şi controlează electronic, în măsura posibilităţilor reale, efectul de subvirare.Tehnica dinamică, pentru un răspuns dinamic. Touareg face faţă zonelor dificile şi foarte dificile de teren accidentat, oferind, în acelaşi timp, confortul şi sportivitatea specifice automobilelor de stradă. Acum, şi modelele cu suspensie pneumatica beneficiază de un comportament sportiv. Pachetul de dotări „Tehnica dinamică, pentru un răspuns dinamic” cuprinde arcuri mai ferme, care vin să completeze răspunsul suspensiei pneumatice reglate manual în poziţia „Sport”.

Rollover Sensor

În domeniul siguranţei pasive, este folosit un nou senzor pentru sesizarea unghiului de înclinare laterală a maşinii şi a vitezei cu care se modifică acest unghi. Acesta detectează cu acurateţe momentul în care vehiculul ajunge în situaţia de a se răsturna. Informaţiile de la senzor, împreună cu parametrii dinamici detectaţi de către toţi senzorii de acceleraţie montaţi pe modelele Volkswagen în unitatea de control a airbag-urilor, sunt interpretate de un computer. Dacă este sesizată situaţia de răsturnare iminentă, airbag-urile laterale, cele pentru cap şi cele pentru torace sunt activate automat, pentru a fi prevenit riscul de rănire a pasagerilor.

Sistem hi-fi Dynaudio

Touareg se conformează pretenţiilor de vârf şi în privinţa entertainment-ului la bord. Touareg este primul SUV din lume care poate fi echipat cu o combină audio de la specialistul danez Dynaudio. Principalele avantaje: sunet de înaltă fidelitate, fără distorsiuni, zece difuzoare, amplificator cu zece canale şi o putere totală de 620 Watt.

Display multifuncţional

Un nou sistem de redare a informaţiilor pe display-ul multifuncţional de la bord oferă acum prezentări detaliate şi multicolore. Indicaţiile dispozitivului Front Scan pot fi prezentate pe display-ul multifuncţional.

V8 FSI

Noul Touareg propune încă o inovaţie tehnologica, importantă pentru satisfacţia conducerii: primul motor cu opt cilindri şi injecţie directă de benzină oferit de Volkswagen. Noul V8 FSI aflat sub capota lui Touareg furnizează 257 kW/350 CP şi momentul sau maxim atinge 440 Nm. Celelalte două motorizări pe benzină dezvoltă 206 kW/280 CP (V6 FSI) şi 331 kW/450 CP (W12). Alături de acestea, sunt oferite trei motorizări turbodiesel cu injecţie directă, toate prevăzute cu filtre de particule (DPF) în dotarea standard. Motoarele TDI furnizează 128 kW/174 CP (TDI), 165 kW/225 CP (V6 TDI) şi 230 kW/313 CP (V10 TDI).

Designul părţii frontale

Partea din faţă a Touareg-ului a fost complet reproiectată. Cu excepţia capotei motorului, nici o componentă nu a scăpat neatinsă. Noul Touareg este identificabil imediat ca făcând parte din cea mai recentă generaţie a familiei de modele Volkswagen datorită designului grilei radiator cromată cu o suprafaţă metalică mare. Cel de-al doilea detaliu distinctiv al noii generaţii Touareg ţine de forma organica a farurilor. Opţional, sunt oferite faruri cu xenon. Similar cu cazul celor mai recente modele Volkswagen, cum ar fi Eos, zona inferioară a farului prezintă o formă rotunjită. La o singură privire asupra farurilor şi a măştii frontale, devine clar că întregul spoiler din faţă a fost reproiectat.

Accent elegant: un element cromat străbate prizele de aer aflate în partea inferioară a barei de protecţie faţă (standard pentru V10, W12). Iluminare, pe vreme proastă: proiectoarele de ceaţă sunt integrate în zona inferioară a barei de protecţie faţă şi sunt bine protejate. Aerodinamica: oglinzile retrovizoare exterioare au fost, de asemenea, reproiectate, pentru a fi îmbunătăţit coeficientul aerodinamic.

Designul părţii posterioare

S-au făcut modificări şi asupra părţii din spate. Un nou eleron amplasat pe hayon are rolul de a îmbunătăţi caracteristicile aerodinamice ale maşinii. Au fost modificate tehnic şi stopurile. Stiliştii au schimbat şi partea inferioară a scutului, cu ţevile de eşapament, pentru obţinerea unei mai evidente impresii de dinamism.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button