Acasă Editorial Am ajuns ciuca batailor!

Am ajuns ciuca batailor!

64
0

Am ajuns ciuca bătăilor!

Nu credeam niciodată că voi scrie cu atâta părere de rău despre ceea ce se întâmplă la gruparea din Zăvoi. A devenit, parcă, o obişnuinţă în a pleca de la stadion, în ultima vreme, cu dureri de cap. CSM Rm. Vâlcea, echipa care în tur făcea furori, la prima sa prezenţă în eşalonul secund, a ajuns acum ciuca bătăilor. CSM Rm. Vâlcea, gruparea de care se temea până mai ieri şi „marele” Mititelu, e acum o simplă grupare ce ar putea să activeze liniştit în Divizia D. Nu ştiu de ce, dar am atras atenţia încă din iarnă că ar putea să apară reversul medaliei. Nu pot şi n-aş fi vrut să am gura aurită, şi pana înţepată, dar nici în visele mele cele mai triste n-am crezut că se poate ajunge aici. Am avut încredere în echipa asta. Ca mulţi dintre dumneavoastră, dragi vâlceni. Am avut încredere şi pentru o clipă m-am gândit că ar fi momentul, poate, să nu mai trăim din amintiri. Să avem o echipă adevărată care să joace un fotbal adevărat. Eram copil şi-mi doream să merg în Zăvoi. I-am văzut cu ochii mei de atunci, de copil, pe  Hagi, Lăcătuş şi ceilalţi componenţi ai Stelei de la Sevilia. Am crezut în băieţii care jucau pentru Chimia, cu genialii lui Jenei şi Iordănescu. Dar jucau, deşi au pierdut cu 4-0, după ce gruparea din Ghencea câştigase Supercupa. Toate au devenit apoi istorie şi viaţa m-a adus mai aproape de fotbal. De fenomenul acesta devenit unul social. Dar n-am crezut niciodată că aş putea să trăiesc umilinţa pe care o trăiesc de ceva vreme, ca simplu spectator al stadionului din Zăvoi.

Adrian Furnică găsea inspirat un mijloc de a explica semieşecurile echipei sale de pe teren propriu. Spunea braşoveanul că am ajuns parcă un fel de Meşterul Manole. Punem o cărămidă într-o zi, dar dărâmăm a doua zi acel zid luând de acolo două cărămizi. Din păcate, în ultima vreme nici această sintagmă nu mai e valabilă. Vâlcea nu mai pune de trei etape nici o cărămidă la acel zid. În schimb dărâmă mai mult decât două cărămizi pe meci. Nu ştiu dacă se poate spune că acum se spulberă un vis. Nici nu ştiu dacă ceea ce a fost până acum poate fi numit vis. Poate mai degrabă o iluzie. Una care a ţinut într-un timp trează ideea, cel puţin, de a spera că se poate. Ei, aceşti băieţi, au întreţinut, prin jocul, prin rezultatele de excepţie obţinute atunci, acea idee, acel sentiment că se poate. Acum au ajuns nişte umbre ale celor din tur.

Aroganţa poate nu-şi are rostul. Spuneam că m-a uimit aroganţa din ultima vreme a unui jucător pe care îl consideram prieten. Acum, ajuns căpitan al unei echipe ce vroia în „A”, Cumpănaşu (Şeri, cum îl ştiu mulţi), privea lucrurile atunci, de sus. Nu ştiu dacă acum mai poate fi vorba de aşa ceva. Important e că pentru ceea ce au făcut în ultima vreme, Şeri şi ai lui ar trebui să la fie ruşine. Au avut puterea să creadă că se poate Chiar au arătat că se poate. Acum, prin jocul lor, sunt penibili. Ei au dărâmat, au distrus un vis chiar înainte ca acesta să prindă contur. Umilitor…

Ionel GEREA