Liga II

Sorin Cârtu la CSM?

Sorin Cârţu la CSM?

 

Demiterea lui Sorin Cârţu de la FC Argeş şi sincopele tot mai dese ale CSM-ului din ultimele etape i-au făcut pe iubitorii fotbalului vâlcean să spere că antrenorul craiovean îl va înlocui în curând pe Adrian Furnică la cârma „municipalilor”. Mutarea, destul de pozitivă de altfel, este însă exclusă cu tărie de oficialii vâlceni. „Ce să caute Cârţu la Vâlcea? N-avem noi atâţia bani să-i dăm ca să antreneze în Zăvoi! Sunt zvonuri care, ca de obicei, sunt nefondate. Postul de antrenor al lui Furnică nu este ameninţat. Nici nu ar avea cum să se întâmple asta, atâta timp cât suntem pe în primele locuri şi ne-am depăşit net condiţia de echipă nou promovată! Furnică poate să-şi vadă în continuare liniştit de treabă la CSM”, ne-a declarat preşedintele Alin Trandafir. „Eu zic că încă mai sunt şanse să mergem la baraj. Presimt că vom termina totuşi campionatul pe locul 2! Când spun asta mă bazez pe valoarea echipei, pe jocul practicat de jucători noştri în tur şi care trebuie să se repete în ultimele şase etape. În acest moment, favorită este Unirea Urziceni, dar noi putem avea un final de sezon mai bun!”, a adăugat apoi Trandafir.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button