Ei, si ce?!…
Am pierdut la Cluj. Totuşi, nu trebuie făcut un capăt de ţară din asta. Pe lângă faptul că era un meci şi o victorie mai mult de orgoliu sau de palmares, eventuala reuşită din oraşul de la poalele Feleacului nu ar fi contat mare lucru. „chimistele” au avut şi dezavantajul, sau handicapul psihic de a fi jucat cu doar trei zile înainte două partide extrem de dificile cu Silcotub. Chiar dacă au dat impresia că formează o echipă oarecum plafonată, ardelencele au totuşi experienţă şi valoare, fără îndoială. Nu degeaba Tadici mizează pe ele şi spune că dacă ar fi să le aducă la Vâlcea le-ar aduce pe toate. Apoi, după câte am înţeles, la un moment dat, undeva pe la mijlocul reprizei secunde a meciului de la Cluj, vâlcencele aveau avantaj de două goluri. Acum, dacă e să facem presupuneri, deşi se spune că la asta se pricepe toată lumea, aş crede că după acel moment, sau poate şi până atunci, nu a mers poarta la echipa noastră. Contează foarte mult să simţi acest lucru, din teren, când eşti ajutată de poartă. Mergând mai departe, după numărul golurilor marcate, se pare că nici Adina Meiroşu n-a prins o zi prea bună la Cluj. O jucătoare ca ea parcă n-are voie să înscrie doar două goluri. E şi cazul Oanei Manea sau al Mihaelei Răceală. Toate trei s-au oprit la câte două reuşite. Puţin pentru nişte jucătoare de echipă naţională. Şi totuşi, acum dacă e să căutăm nod în papură, slavă Domnului, de astea se găsesc uşor. Important acum e ca echipa să se adune, iar aici un rol extrem de important, aş spune chiar decisiv, îl va avea profesorul Bădulescu. Sigur, acesta, cu tactul, cu diplomaţia şi pedagogia sa, va reuşi să le remonteze pe fete. E important asta, pentru că nu e totul pierdut. Până la urmă, repet, nu contează prea mult dacă termini pe doi sau trei, ci important e acum să câştigăm cupa. Şi eu cred că, totuşi, cu echipa asta adesea improvizată, profesorul Bădulescu, un antrenor de excepţie, va reuşi asta. În primul rând e ambiţia celui ce nu vrea şi nu poate să-şi trădeze meseria. Dar şi ambiţia de a arăta că se poate să faci din mai nimic ceva. Pentru că Bădulescu a câştigat în timp mai multe pariuri. Pe care nu ştiu dacă i le-a impus cineva. A readus publicul în Polivalentă şi le-a redat multora dintre fete plăcerea de a juca handbal. Inhibarea, teama zilei de mâine din punct de vedere profesional, le făceau pe multe dintre ele să se comporte ca nişte jucătoare de duzină, ca să nu spun amatoare. Acum, Meiroşu, Gâscă, Năniţă şi chiar Tâlvâc, asta ca să amintesc doar câteva, sunt pe val şi joacă de cele mai multe ori un handbal spectacol. E perioada Sărbătorilor Pascale. Poate şi din dorinţa de a le încuraja pe fete, poate şi din încercarea de a dovedi că suntem mai buni şi că nu vedem doar partea amară a lucrurilor, e bine să le aplaudăm. Pe ele şi pe extraordinarul lor antrenor, Cornel Bădulescu. Un om cu un caracter ce rar poate fi văzut. Un om ce se confundă, de acum, cu Vâlcea, cu Oltchim, cu marea performanţă care se prefigurează din nou aici. Capul sus, fetelor! În fond, viaţa e tot timpul o întrecere sportivă. Şi până la urmă e important să participi. Ce va fi, vom vedea!…
Ionel GEREA
