Zapada a fugit peste râu
Pentru a scăpa de violenţa jucătorului,
Subcomisia de Disciplină de la Drăgăşani condusă preşedintele divizionarei D Petrolul II, Dumitru Dobre, nu a avut săptămâna trecută prea multă activitate. Singurul caz care a trebuit analizat a fost cel al jucătorului Marius Şerban de la Voinţa Orleşti care în meciul disputat de echipa sa pe teren propriu în compania formaţiei Olteţul Zătreni, partidă pierdută de orleşteni cu scorul de 0-8, l-a înjurat, ameninţat şi apoi fugărit pe arbitrul de centru al partidei, Daniel Demetrescu, care s-a văzut nevoit să treacă chiar şi râul din apropiere pentru a nu fi lovit de jucătorul supărat până la culme de deciziile luate de Zăpadă, care l-a şi eliminat. Pentru protestele la deciziile arbitrului şi injuriile aduse acestuia, Marius Şerban a primit 2 etape de suspendare şi o amendă de 20 RON. Dumitru Dobre ne-a mărturisit că mult mai drastică ar fi fost măsura luată împotriva lui Şerban dacă acesta l-ar fi prins pe Zăpadă şi l-ar fi bătut. (S. SIMA)