Politica

Violeta Cioabă scrie poveşti de dragoste şi îi mută pe rromi de la PNL la PC

Fiica regelui, între literatură şi politică

Săptămâna trecută, la parterul Consiliului Judeţean a avut loc un eveniment editorial inedit. Violeta Cioabă, fiica regelui Ioan al rromilor, şi-a lansat primul roman, intitulat „Vraja ochilor”. Este pentru prima oară când un scriitor de etnie rromă lansează la Vâlcea o carte.

Literatură şi politică
La acest eveniment literar au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Buşe, dar şi oameni de cultură şi invitaţi. De menţionat este faptul că Violeta Cioabă este şi vicepreşedinte al filialei Vâlcea a Partidului Conservator pe problemele persoanelor de etnie rromă. Surse din PC Vâlcea spun că prin această mutare surpriză a preşedintelui organizaţiei, Dumitru Buşe, partidul va câştiga câteva sute de membri şi o grămadă de voturi cu ocazia alegerilor din 2008. Aceleaşi voci au mai spus că marele perdant al acestei mutări este nimeni altul decât candidatul PNL la Primăria Râmnicului, Ion Nicolae, cel care s-a remarcat de-a lungul timpului prin numărul mare de rromi aduşi în rândul liberalilor vâlceni.

Fiică de rege
Romanul Violetei Cioabă este unul de dragoste, cu accente poliţiste. Autoarea se declară o pasionată a cititului şi lansează către rromi, ori de câte ori are prilejul, mesaje de culturalizare, pentru ca această etnie să iasă din analfabetismul cronic în care se află. Violeta Cioabă este fiica lui Ioan şi a Luciei Cioabă, prima familie regală a rromilor. Tatăl său, om politic şi de cultură, rege al rromilor şi membru al ONU, a primit Ordinul Cavalerilor Templieri şi este primul om de etnie rromă care a reuşit să scoată comunitatea rromă din anonimat şi să apere drepturile acesteia. Violeta Cioabă a absolvit liceul la Sibiu, apoi s-a căsătorit la Rm. Vâlcea cu Fănel Mihai, fiu de bulibaşă, având împreună trei băieţi. Violeta Cioabă a colaborat la publicarea „Dicţionarului în limba rromani”, a predat cursuri de limba rromani la Şcoala Băbeni, a participat la reuniunile literare ale STCA Vâlcea şi la diverse emisiuni de radio şi TV, publicând şi articole în publicaţii de profil.  • O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button